Anunț pentru brașoveni – pentru un diagnostic oncologic corect și rapid

De acum, pacienții din județul Brașov pot obține un diagnostic oncologic corect și rapid, într-un timp de așteptare mult diminuat. Totul, grație dotării Laboratorului de Anatomie Patologică al Spitalului Clinic Județean de Urgență cu echipamente de ultimă generaţie, achiziționate din fonduri europene.
Braşovenii diagnosticați cu boli grave vor putea începe tratamentul de îndată, crescându-şi șansele de vindecare şi încrederea că vor putea reveni la o viaţă normală.
Am utilizat sumele accesate – 6.823.450,44 lei – pentru 12 tipuri de echipamente, printre care: sisteme automate de management de laborator, de arhivare digitală a lamelor, de imunohistochimie, procesor automat de țesut, diverse tipuri de microscoape şi microtoame. Digitalizarea activităţii laboratorului anatomopatologic înseamnă o mai mare flexibilitate în vizionarea materialelor scanate și posibilitatea de a solicita în timp util informații de tip second opinion, ceea ce contribuie la reducerea unor eventuale deficiențe de diagnostic, a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






