Expres

Record românesc pentru Wizz Air

Record românesc pentru Wizz Air. Compania aeriană ultra-low cost, a anunțat, vineri, că a ajuns la un număr de 77 milioane de pasageri transportați către şi dinspre România, acesta fiind de patru ori mai mare decât populaţia țării.

Transportând un volum de pasageri de patru ori mai mare decât populaţia României, compania aeriană îşi păstrează ferm poziţia de transportator lider în ţară, contribuind la dezvoltarea sectorului turistic din România şi creând peste 57.000 de locuri de muncă în industriile asociate în ultimii 17 ani”, menţionează compania aeriană, informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, pentru a marca această realizare, pasagerul norocos, care a călătorit pe un zbor de la Veneţia Treviso către Bucureşti, a fost premiat cu un voucher Wizz Air în valoare de 200 de euro.

Wizz Air operează în prezent de la şapte baze în România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara şi Suceava şi oferă călătorilor români 75 de destinaţii din 24 de ţări.

Săptămâna aceasta, operatorul aerian Ryanair anunța, la rândul său, că a transportat, luna trecută, un număr record de pasageri, în ciuda faptului că a anulat peste 900 de curse.

Mai exact, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a anunţat marţi că a transportat 17,4 milioane de pasageri în iunie, cel mai ridicat nivel pentru o singură lună, în creştere cu 9% faţă de anul trecut.

Record românesc pentru Wizz Air. Din august, Wizz Air va asigura zboruri și de pe Aeroportul Brașov, către/de la Londra, iar din septembrie, către/de la Dortmund (Germania).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Petru
10 luni în urmă

Stiri de 2 lei. Verificati si anularile. De exemplu Ieri la memmingen oameni au fost refuzati sa urce ca nu mai aveau locuri. Astăzi la Roma au mutat peste 3h zbor Portugalia au anulat 2 zile toate cursele. Le faceti… Citeşte mai mult »

10 luni în urmă

[…] Record românesc pentru Wizz Air […]

Calin Sirbu

De recordul de zboruri anulate nu ziceți nimic?

Bogdan
10 luni în urmă

Anulari si intarzieri, prea multe si Wizz nu despagubeste pe nimeni. Despre recordul asta de nesimtire trebuia sa fie stirea.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare