Antreprenorul brașovean Silviu Tănase, alături de o tânără care luptă să-și salveze mama bolnavă de cancer agresiv! „Sunt momente în viață care îți rup sufletul în două”
Antreprenorul brașovean Silviu Tănase face un apel public la solidaritate, după ce a primit un mesaj tulburător de la Alexandra, o tânără care de mai bine de un an încearcă cu disperare să își salveze mama, diagnosticată cu un cancer de parotidă (glandă salivară) extrem de agresiv, cu metastaze extinse.
Totul a început, povestește Alexandra, pe 19 septembrie anul trecut, când un simplu telefon i-a schimbat viața pentru totdeauna: „Am cancer”. De atunci, familia a intrat într-un coșmar medical: diagnostice contradictorii, investigații refuzate, drumuri nesfârșite între spitale din România, Austria și Turcia.
Abia la clinica Anadolu, în Turcia, medicii au reușit să pună diagnosticul corect. Au urmat șase luni de chimioterapie, 60 de ședințe de radioterapie și tratamente dureroase la București. Deși părea că evoluția este una pozitivă, anul acesta, tot în 19 septembrie, durerile cumplite de cap au anunțat cea mai grea veste: cancerul a recidivat, mult mai agresiv, cu metastaze multiple.
„Au fost nopți în care mama plângea de durere, iar noi nu știam cum să o ajutăm. În Turcia ne-au spus că boala a revenit rău. Avem nevoie de tratament urgent, dar nu mai putem singuri”, mărturisește tânăra.
Costurile enorme ale investigațiilor și tratamentelor au epuizat familia, motiv pentru care Silviu Tănase face apel la oamenii cu suflet mare să dea o mână de ajutor.
„Sunt momente în viață care îți rup sufletul în două. Momente care vin fără avertisment, fără timp de pregătire, fără milă.
Și, dintr-o dată, tot ce știai, tot ce era sigur, tot ce părea stabil… se prăbușește într-o singură clipă”, a explicat el.
Cătălina nu este doar mamă, ci și o profesoară apreciată de generații întregi de elevi
Cătălina Rădulescu nu este doar o mamă iubită, ci și o profesoară de matematică apreciată de generații întregi de elevi. Vestea situației sale critice i-a mobilizat pe foști elevi ai ei, care încearcă acum, prin donații și distribuiri, să o sprijine în această luptă crâncenă pentru viață.
„Multă sănătate pentru doamna de matematică, pentru doamna care ne-a fost sprijin încă din copilărie ! 🙏🏻Cătălina Rădulescu“, a scris o fostă elevă.
„Cătălina, un suflet care a știut să aprindă lumina în alții, care ani la rând a fost pentru copii un izvor de răbdare, o fereastră spre frumusețea învățării, o inimă deschisă, care a semănat bunătate în fiecare zi, a transformat grijile în zâmbete și pașii mici în pași siguri, are nevoie de ajutor.
Astăzi, când drumul ei este încercat, putem să devenim sprijinul ei.
Un gest, o mână întinsă, o rază de lumina, fiecare poate însemna speranță.
Să adunăm împreună binele și să îl dăruim înapoi Cătălinei, așa cum și ea a dăruit atâta timp. Să-i fim aproape!”, a transmis o apropiată a familiei.
Alexandra: „Am ajuns în punctul în care, oricât am încercat, nu mai putem singuri”
„Nu există cuvinte pentru ce simți când îți vezi mama – stâlpul vieții tale – luptând cu dureri care nu ar trebui să existe pe lume.
Când o ții de mână și îți dai seama că nu poți lua din suferința ei.
Când ai vrea să plângi, dar nu ai voie, pentru că ea te privește și are nevoie de tine puternic.
Am ajuns în punctul în care, oricât am încercat, nu mai putem singuri.
Tratamentul este costisitor, drumurile și investigațiile ne-au epuizat.
Dar mama mea are încă șansa ei.
Și pentru această șansă… avem nevoie de voi”, a transmis Alexandra.
Cum pot oamenii să ajute
Orice sumă, oricât de mică, poate însemna o zi de tratament, o zi fără dureri, o șansă în plus la viață pentru Cătălina — mama Alexandrei.
Conturi pentru donații:
- Titular: Rădulescu Cătălina
- IBAN: RO63 RNCB 0128 0451 5444 0003
- BIC/SWIFT: RNCBROBU
- Revolut: @ctlinadcau
„Vă rog, distribuiți, ajutați, dați vestea mai departe. Împreună putem salva o viață”, transmite Silviu Tănase.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.










