ANM a emis două coduri galbene de ploi
ANM a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică valabilă în cea mai mare parte a țării de miercuri, ora 13.00, până joi, ora 23.00, și două coduri galbene, primul valabil miercuri, de la ora 15.00 la ora 23.00 și al doilea, în continuare, până joi, ora 11.00. Potrivit informării meteo, îndeosebi după-amiaza și noaptea, vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp. În după-amiaza zilei de miercuri (31 iulie) disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, în regiunile vestice, sudice, sud-estice și izolat în restul teritoriului. Local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea continentală va fi caniculă.
Conform primului cod galben, în intervalul menționat, în zonele de munte, precum și în Crișana, Banat, jumătatea de nord a Munteniei și a Olteniei, local în Transilvania și nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. De asemenea, al doilea cod galben avertizează că, în Crișana, cea mai mare parte a Munteniei și a Transilvaniei, precum și zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.