Angajată sfâșiată de crocodil când îl hrănea
O indoneziană a murit sfâșiată de un crocodil domesticit, într-o fermă de perle dintr-o insulă din nord-estul Indoneziei, au anunțat miercuri autoritățile, relatează AFP. Deasy Tuwo (44 de ani), responsabila laboratorului de perlicultură din Minahasa, provincia Sulawesi de Nord, a fost ucisă de animalul lung de 4,4 metri. Potrivit Daily Mail, crocodilul ar fi sărit și ar fi tras-o pe femeie în țarc, în timp ce aceasta îi dădea mâncare. Corpul mutilat al acesteia, parțial devorat de crocodil, a fost găsit de către colegi a doua zi dimineață, a precizat pentru AFP Hendrik Rundengan, de la agenția locală pentru protecția mediului.
„Potrivit primelor informații, ea a căzut în piscina în care stătea crocodilul”, a adăugat acesta. Crocodilul, pe nume Merry, a fost adormit pentru a fi eliberat luni în timpul unei operațiuni de trei ore în care au fost mobilizați zeci de oameni, inclusiv responsabili pentru protecția mediului, militari și polițiști. Reptila, care era ținută în fermă fără permis, va fi transferată într-o zonă protejată.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.