Expres

Anchetă federală în SUA. Nou val de bombe trimise prin poștă

 

Autoritățile din SUA au descoperit joi un alt val de pachete suspecte destinate unor democrați și critici ai președintelui Donald Trump, iar căutarea celui care le-a trimis cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegeri s-a intensificat, transmite Reuters. Nici unul dintre cele nouă dispozitive nu a explodat și nu a existat nici un rănit. Un pachet suspect adresat fostului vicepreședinte Joe Biden a fost găsit într-o unitate de procesare a corespondenței din New Castle County din Delaware, a declarat un oficial federal. Printre cei vizați s-a aflat și Robert de Niro, care l-a înjurat pe Trump în luna iunie, în timpul unei transmisiuni live. Amintim că dispozitive explozive au fost trimise miercuri la vila soţilor Bill şi Hillary Clinton, la biroul lui Barack Obama și la postul de televiziune CNN.
FBI a confirmat că au fost interceptate două pachete suspecte care îi erau adresate lui Maxine Waters, membră a Camerei Reprezentanților din partea Partidului Democrat. Alte bombe artizanale au fost primite la biroul congresmanului democrat Deborah Wasserman Schultz, în Sunrise (Florida), şi la redacţia publicaţiei San Diego Union Tribune. Un dispozitiv similar a fost primit și de miliardarul George Soros.
Miercuri seară, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a declarat că a primit un dispozitiv exploziv la biroul său din Manhattan.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button