Expres

Analistul Adrian Negrescu: „Suntem în anul supraviețuirii”

  • negrrescu.jpg
 

Analistul financiar Adrian Negrescu a explicat că ţara noastră urma să se confrunte cu o criză economică de proporţii, chiar şi în lipsa războiului din Ucraina.

„Mi-e teamă că şi pe fondul războiului şi a acestor sancţiuni recesiunea va fi până la urmă o realitate în România şi poate chiar mai devreme decât ne-am fi așteptat. Aşa cum spuneam din toamna anului trecut suntem în anul supraviețuirii şi ne îndreptăm spre o criză economică de proporții. Gândiți-vă că şi fără acest război avem impactul inflației, la petrol, gaze, energie care au spulberat mare parte dintre companiile mici din România. Mai mult, avem o criză de lichidități în piaţă. Gândiți-vă că mai mult de 80% din dolarii care sunt acum în piaţă s-au tipărit în ultimii doi ani. S-au tipărit bani fără număr şi acum, din păcate, vine nota de plată. Toate acestea le vom plăti pentru că, din păcate, noi suntem importatori direcți pe toate zonele. De la comerțul alimentar la produsele din zona materialelor de construcţie, la siderurgie, la absolut tot am ajuns să importăm, iar acest lucru ne va afecta din punct de vedere economic.
Estimam la începutul anului că vor fi aproximativ 100.000 de companii care îşi vor închide porțile cu aproape 500.000 de șomeri. Mi-e teamă că şi pe fondul războiului şi a acestor sancţiuni numărul lor va fi mult mai mare, iar recesiunea va fi până la urmă o realitate în România şi poate chiar mai devreme decât ne-am fi așteptat“, a spus Adrian Negrescu la Antena 3.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare