Expres

ANAF a recuperat milioane de lei de la influenceri

  • lucianheius_2.jpg
 

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat azi că instituția pe care o conduce a recuperat peste un milion de euro din taxele neplătite de influenceri.

„Noi am verificat în ultimele 12 luni 87 de persoane fizice, care au obținut venituri din acest gen de activități. În cazul a 56 de persoane fizice s-a stabilit că nu au declarat integral sau chiar deloc, le-am calculat impozitul, iar impozitele stabilite sunt în valoare de 6,1 milioane de lei. Urmărim banii care vin de la Facebook şi vedem ce bani intră în conturile din România. Le-am făcut calculul, le-am emis decizia şi le-am luat banii. Îmi doresc ca în perioada următoare să reuşim să creăm un departament în cadrul Antifraudă ca să urmărim activ din mediul online. Soluţia este ca să avem programele informatice care să facă acest lucru şi nouă să ne apară nişte steguleţe, nişte atenţionări că o persoană apare foarte des într-un asemenea mediu, obţine venituri de acolo şi nu le declară”, a declarat șeful ANAF, Lucian Heiuș, potrivit Kanal D.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] prezent, ANAF are în schemă un maxim de 22.244 […]

1 an în urmă

[…] influencer găsită moartă pe o plajă. Anchetatorii au spus că femeia de 35 de ani, care are peste 300.000 […]

Back to top button