Expres

Amnesty International, critici dure la adresa României

 

Criticile dure la adresa Românie ale asociației pentru drepturile omului, Amnesty International, au vizat în primul rând închisorile secrete ale CIA, situația romilor și condițiile proaste din spitalele de psihiatrie.

Potrivit Amnesty International, 122 de state au torturat și supus oameni la rele tratamente, 30 au obligat refugiați să se întoarcă în țări unde ar fi fost în pericol, iar în 19 state au fost comise crime de război.

Documentul publicat de asociația care luptă pentru drepturile omului amintește că subiectul închisorilor secrete CIA a revenit în prim-plan după ce fostul consilier al lui Ion Iliescu, Ioan Talpeș, a recunoscut existența a două astfel de centre de detenție.

Totodată, Amnesty International aduce la cunoștința publicului larg situația romilor din România, care, potrivit asociației, aceștia se confruntă cu discriminare sistematică, sărăcie extremă și evacuări forțate din locuințe.

În raportul făcut public, Amnesty International a amintit în câteva pasaje și despre faptul că România a fost criticată de Comitetul ONU, în privința torturii și relelor tratamente aplicate bolnavilor internați în spitalele de psihiatrie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button