Expres

Americanii, alertați de uraganul Michael

 

Autoritățile din Statele Unite au ordonat luni evacuarea locuitorilor din mai multe orașe din nord-vestul statului american Florida, din cauza uraganului Michael, care urmează să lovească zona miercuri, au anunțat autoritățile locale, relatează Associated Press. Uraganul Michael este încadrat momentan la categoria 1, dar reprezentanții Centrului Național pentru Uragane (NHC) au avertizat că acesta ar putea fi încadrat zilele următoare la categoria 3. Meteorologii au anunțat că precipitațiile vor fi de aproximativ 30 de litri/mp și există risc crescut de inunații. Rick Scott, guvernatorul din Florida, a declarat stare de urgență în peste 20 de orașe din nord-vestul statului și a anunțat că numărul zonelor evacuate este posibil să crească. Peste 5.000 de soldați au fost mobilizați pentru a interveni în caz de nevoie.
„Nu mai avem timp. Astăzi este ziua în care trebuie să ne facem un plan, deoarece mâine poate fi prea târziu. Este important să aveți grijă de voi, de familiile voastre și de afacerile voastre având în vedere apropierea uraganului Michael”, a transmis guvernatorul prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter, citează Mediafax.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button