Expres

Amenzi de peste 70.000 de lei, în urma controalelor de ieri și de azi-noapte, din Brașov (video)

Amenzi de peste 70.000 de lei, în urma controalelor de ieri și de azi-noapte, din Brașov…

Polițiștii brașoveni, alături de jandarmi și polițiști locali, au continuat ieri acțiunile pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță a cetățenilor.
Echipajele au acționat în zone de interes și au vizat prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, precum și depistarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care încălcă normele legale.


„În cadrul filtrelor rutiere constituite, s-a procedat la testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței în organism a alcoolului sau a unor substanțe interzise, dar și la efectuarea de verificări în vederea descoperirii și ridicării unor bunuri rezultate din comiterea de infracțiuni.


La activități au participat un număr de aproximativ 230 de efective, dintre care 174 de polițiști, împreună cu jandarmi și polițiști locali.
În timpul acțiunilor au fost legitimate aproximativ 650 de persoane și au fost verificate aproximativ 530 de vehicule”, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.


Au fost aplicate 155 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 73.600 de lei, dintre care 141 la O.U.G. 195/2002, 8 la Legea 61/1991,  și 6 sancțiuni  pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.


De asemenea, au fost ridicate bunuri în valoare de aproximativ 4000 lei, în vederea confiscării. Au fost reținute 22 permise de conducere, dintre care 8 pentru conducere sub influența alcoolului și 14 pentru alte cauze. Au fost retrase 9 certificate de înmatriculare și au fost testați 318 de conducători auto pentru consumul de alcool și 8 conducători auto pentru consumul de substanțe psihoactive. Au fost constatate 2 infracțiuni.


Mai mult, activitățile operative desfășurate de polițiștii brașoveni au continuat și în cursul nopții 08/09 septembrie a.c., când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov-Biroul Rutier au oprit, în jurul orei 02.00, pe strada Bronzului din municipiul Brașov, un conducător auto, de 23 de ani, care prezenta indicii că s-ar fi aflat sub influența alcoolului.


După testatea pe care polițiștii au efectuat-o conducătorului auto din punct de vedere al consumului de alcool, au stabilit că bărbatul consumase alcool, aparatul etilotest indicând valoarea de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Polițiștii au întocmit dosar penal, iar șoferului i-au fost recoltate mostre biologice, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


„Reamintim că obiectivul acțiunilor de acest gen îl reprezintă siguranța cetățenilor, sens în care activitățile operative vor continua în următoarea perioadă”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare