Amenzi de mii de lei fiecare, aplicate astăzi de jandarmii montani brașoveni
Amenzi de mii de lei fiecare au fost aplicate astăzi de jandarmii montani brașoveni. „Indiferent de anotimp sau de condițiile meteo, patrulele de Jandarmerie Montană se află permanent pe traseele montane pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru turiști, dar și pentru a-i sancționa pe cei care încalcă legea.
Poate cei care astăzi au fost surprinși de colegii noștri încălcând prevederile legale nu au știut acest lucru și au sperat probabil că nu vor fi prinși.
Astfel, patrula de jandarmi aflată în serviciu în Poiana Brașov a surprins în zona Poiana Aviatorilor un grup de trei bărbați din Dâmbovița care încercau să sustragă din pădure aproximativ 1.800 kg cetină de brad. Cei trei au fost sancționați cu amendă contravențională în valoare de 5.000 lei fiecare, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea sancțiunilor silvice și le-a fost confiscată cantitatea de cetină, ce a fost predată ulterior Ocolului Silvic”, au explicat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.
De asemenea, jandarmii din Predeal au surprins, în zona Poiana lui Manole, un bărbat care încerca să sustragă aproximativ 300 kg cetină de brad. Acestuia i-a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 2.000 lei și a fost ridicată cetină găsită asupra sa.
Colegii de la Postul Montan Bran-Moieciu au surprins, în zona Valea Gaura, trei bărbați aflați în fondul cinegetic cu ATV-uri, fără a avea permisiunea să facă acest lucru. Și în acest caz, jandarmii au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 lei fiecare, conform Legii 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic.
În continuare, jandarmii vor fi la datorie în zona de responsabilitate și nu vor permite nicio încălcare de la normele legale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
FELICITĂRI PENTRU ACȚIUNEA DE MUTILARE A BRAZILOR. DACĂ ȘI ÎMPOTRIVA CELOR CARE NE TERORIZEAZĂ CU PETARDE DE VOR LUA MASURI DRASTICE AR FI PERFECT. TINERI DE 12,14 ANI ÎN GRUP DE CÂTE 3,4 ARUNCA ÎN RECIPIENTE DE COLECTARE PLASTIC, CARTOANE,… Citeşte mai mult »