Expres

Amenzi de 30.000 de lei, în municipiul Brașov, în câteva ore din operațiunea Focus on the road (foto)

Amenzi de 30.000 de lei, în municipiul Brașov, în câteva ore din operațiunea Focus on the road…

În perioada 7 – 13 octombrie a.c., are loc la nivel european, sub egida ROADPOL, operațiunea „FOCUS ON THE ROAD”.
Proiectul își propune reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, prin adoptarea, de către participanții la trafic a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.

Astfel, ieri, 11 octombrie, Serviciul Rutier Brașov, împreună cu polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov, au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în mai multe zone din municipiul Brașov. Activitățile de control au vizat creșterea gradului de siguranță rutieră, prin identificarea și sancționarea conducătorilor de vehicule, care, în timpul deplasării, au preocupări de natură să le distragă, în mod periculos, atenția.

La finalul verificărilor, pentru abaterile constatate, polițiștii rutieri au aplicat 76 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală aproximativă de 30.000 de lei. De asemenea, cu ocazia controalelor efectuate, au fost reținute, în vederea suspendării, 5 certificate de înmatriculare și 2 permise de conducere.

Totodată, în cadrul activităților, pe bulevardul Victoriei, din municipiul Brașov, a fost identificat un conducător auto, în cazul căruia aparatul Drugtest a indicat că ar fi consumat substanțe psihoactive. În acest caz, conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală de specialitate, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiza va stabili, cu certitudine, prezența sau absența substanțelor psihoactive în organism.

Articole asemănătoare

„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, vor continua activitățile specifice pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere negative și menținerea unui climat de siguranță pe drumurile publice”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button