Expres
Amendă de 8.000 de lei pentru un transport de lemne prin albia unui pârâu din Covasna

Comisarii Gărzii de Mediu Covasna au efectuat un control neplanificat, în urma unei autosesizări, și au descoperit un operator economic care transporta material lemnos exploatat prin albia minoră a unui pârâu, utilizând un utilaj din dotare.
Potrivit instituției, modul de desfășurare a activității a încălcat prevederile legislației de mediu în vigoare.
Amendă și măsuri pentru prevenirea unor noi încălcări
În urma verificărilor, agentul economic va fi sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 8.000 de lei.
Totodată, Garda de Mediu Covasna a dispus măsuri cu caracter preventiv pentru evitarea repetării unor astfel de situații și pentru respectarea normelor privind protecția mediului.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





