Ambasadorul britanic în Statele Unite a demisionat
Ambasadorul britanic la Washington a demisionat în urma scandalului provocat de apariția unor telegrame secrete în presă. Kim Darroch, unul dintre cei mai respectați diplomați din Marea Britanie a transmis la Londra mai multe e-mailuri în care îl consideră pe Donald Trump instabil și incompetent. Nimeni nu știe cum au ajuns aceste documente în presă, de aceea guvernul britanic a deschis o anchetă. Ambasadorul Marii Britanii a fost izolat de administrația americană imediat după izbucnirea acestui scandal, iar ieri a dat chiar de înțeles că și-ar dori ca acesta să fie schimbat.
Sir Kim Darroch a fost numit un „tip foarte prost” de Donald Trump după ce în spațiul public au apărut mai multe emailuri ale Ambasadei britanice în care se fac referiri la administrația de la Washinngton ca fiind neîndemânatică și ineptă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.