Ambasadoarea SUA, impresionată de centrul pentru ucraineni de la Brașov
Ambasadoarea SUA, impresionată de centrul pentru ucraineni de la Brașov.
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Excelenţa Sa Kathleen Kavalec, a vizitat luni centrul de refugiaţi de la CATTIA Braşov (Centrul de afaceri, transfer tehnologic şi incubator de afaceri din cartierul Bartolomeu) și a stat de vorbă cu o parte dintre ucrainenii care și-au găsit la Brașov a doua casă. Gazde i-au fost primarul Allen Coliban, viceprimarul Flavia Boghiu și coordonatoarea centrului, Andreea Vrânceanu. Aceștia i-au prezentat doamnei ambasador facilitățile pe care municipalitatea, împreună cu partenerii săi, le-au creat pentru cei refugiați din calea războiului lansat de Rusia la începutul anului 2022.
După ce a vizitat centrul, Excelența Sa i-a felicitat, într-un discurs ținut în limba română, pe români și pe brașoveni în special pentru modul exemplar în care, de la începutul acestui război, s-au implicat în ajutorarea celor care au fugit din calea bombelor și rachetelor.
„Doresc să le mulțumesc primarului Allen Coliban și viceprimarului Boghiu pentru rolul lor de lider în înființarea Centrului de Refugiați CATTIA și pentru sprijinul acordat refugiaților ucraineni din Brașov, forțați să își părăsească casele din cauza războiului brutal și neprovocat al Rusiei. Acest centru demonstrează sprijinul întregii societăți românești și rolul de lider jucat de România la nivel internațional pentru a asigura protecția celor peste 5 milioane de refugiați ucraineni care au tranzitat sau au locuit aici în ultimul an. Viceprimarul Boghiu mi-a împărtășit că la un moment dat erau 700 de voluntari care susțineau centrul. Acest lucru este incredibil și dovedește revărsarea de sprijin din partea poporului român pentru vecinii lor din Ucraina. Românii au primit cu brațele deschise, cu ceai și cozonac, milioane de refugiați ucraineni. Am vorbit cu mulți refugiați ucraineni din România. Mi-au împărtășit atât povești dureroase despre țara lor natală, cât și povești emoționante despre sprijinul pe care l-au primit aici. Un refugiat ucrainean mi-a spus «românii sunt îngerii noștri păzitori!».
Într-adevăr, empatia și sprijinul acordat de România în acest moment critic vor rămâne mult timp în memorie. Colaborarea dintre administrația locală a Brașovului și guvernul român, organizațiile internaționale, sectorul privat și ONG-uri este cu adevărat remarcabilă. Am fost impresionată de modul în care centrul CATTIA a trecut de la furnizarea de servicii de primă intervenție la o gândire pe termen lung în ceea ce privește integrarea, pe măsură ce războiul s-a prelungit. În prezent, refugiații din Ucraina au locuri de muncă, învață limba română și își trimit copiii la școală, în timp ce așteaptă cu nerăbdare ziua în care se vor putea întoarce acasă”, a declarat ES doamna Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite în România.
Centrul de la CATTIA este unul dintre modelele de succes al implicării unei comunități în sprijinirea refugiaților ucraineni, lucru recunoscut și la nivel internațional: centrul este încadrat Blue Dot în certificarea UNICEF și primește sprijin de la Organismul Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR). Dar cel mai mare sprijin, după cum a subliniat și primarul Allen Coliban în discuțiile cu doamna ambasador, a venit de la comunitatea locală, simpli cetățeni, ONG-uri, companii sau instituții.
„Consider că, în primul rând, această vizită este un semn de recunoaștere a eforturilor pe care comunitatea brașoveană le face, fie că vorbim despre cei care lucrează zi de zi în susținerea refugiaților ucraineni, fie că vorbim despre organizațiile care sunt partenere în operarea acestui centru, fie că vorbim despre comunitatea în ansamblu. Brașovul este un oraș multicultural, un oraș care a știut să se mobilizeze, să fie primitor în momente-cheie, în momente de criză, în momentele de la izbucnirea războiului din Ucraina și până acum”, a precizat primarul Allen Coliban.
Totodată, edilul i-a mulțumit Excelenței Sale pentru sprijinul pe care România și Brașovul l-au primit la nivel diplomatic, sprijin pe care Statele Unite ale Americii l-au acordat. Faptul că acest centru a devenit un model de bună practică în ceea ce privește sprijinul pentru ucrainenii care fie doar au tranzitat România, fie au luat decizia de a rămâne, este un rezultat al efortului întregii comunități brașovene, a subliniat viceprimarul Flavia Boghiu.
„Vizita Excelenței Sale, doamna Ambasador al Statelor Unite, la Brașov este încă o dovadă că ceea ce au făcut brașovenii pentru comunitatea de refugiați ucraineni care au venit în urma războiului este un model de bună practică pentru toată țara. Această colaborare pe care am avut-o și o avem în continuare cu organizații internaționale care ne-au sprijinit atât financiar, finanțând activitățile de aici, cât și prin cunoștințele lor, ne-a permis să putem ajuta la integrarea celor care au fugit din calea războiului, celor care acum au locuri de muncă în Brașov, care își duc copiii în școlile brașovene și care caută să își găsească un rost, atât timp cât vor mai sta în Brașov”, a spus viceprimarul Flavia Boghiu.
În cadrul discuțiilor cu doamna ambasador, viceprimarul Brașovului a vorbit și despre o nouă o nouă finanțare, începând de la 1 septembrie, din partea UNHCR, care va susține financiar activitățile ce se vor derula în toamna aceasta, activități ce se vor concentra mai mult pe învățarea limbii române pentru copiii din comunitate, deoarece aceștia merg, ca audienți, în clasele din școlile românești și este important ca municipalitatea să-i sprijine să învețe mai repede limba română, atât ei, cât și părinții lor, care sunt deja integrați la locuri de muncă.
Coordonatorul centrului pentru refugiați de la CATTIA, Andreea Vrânceanu, a precizat că de la începutul conflictului, aproximativ 16.000 de persoane au beneficiat de sprijinul acestui centru. Chiar dacă numărul de sosiri nu este la fel de mare ca în lunile precedente, sunt în continuare persoane care vin din zone de conflict sau care sunt extrem de vulnerabile și care aleg să se adăpostească în România și aici, în Brașov. Conform înregistrărilor pentru noul program guvernamental de sprijin pentru refugiații ucraineni, în Brașov sunt în jur de 1.300 de familii.
Centrul de la CATTIA asigură servicii complexe pentru cei care s-au refugiat din Ucraina, de la cazare și masă, la servicii de educație și îngrijire pentru copii, asistență psihologică, educație non-formală, socializare, toată partea de integrare – de la traduceri pentru accesarea serviciilor medicale până la suport în depunerea documentelor pe noul program guvernamental, inclusiv interviul pentru acordarea unui scor de vulnerabilități pe baza căruia se dă un ajutor financiar de Înaltul Comisariat pentru Refugiați.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
NORMAL CĂ ESTE IMPRESIONATĂ… SLUGI MAI OBEDIENTE ȘI MAI CRETINE CU GREU GĂSEȘTI. Alte țări le-au tăiat ajutoarele de mult, doar redușii de mioritici, ultimele tîrîtoare de pe pământ, li le mai dau. Adică tot ăia care le dau bani… Citeşte mai mult »
Exagereaza latraul putinist caci a uitat de existenta lui. Iata Putin asasinul si slugile sale haurite au gasit si folosesc sluga cretina si obedienta suprema: barbughey latraul podosnicar. El se multumeste doar cu o galeata de rahat. In schimb, imprastie… Citeşte mai mult »
Mai animalule tu chiar esti retardat rau de tot!
E waxer.
Credeați că glumesc atunci când pomeneam de obediență? Sau de cretinism? Citiți comentariul unui waxer deviant, la vilighei. Doar unui limax parazit i se pare firesc să ții în cîrcă atâția paraziți. Că asta facem noi, îi ținem în cîrcă… Citeşte mai mult »
Sluga cretina, obedienta si latratoare ce s-a activat! Pai daca statea chitic cu botul pe labe azi nu papa gurita lui hazna.
Uitati-va la alaiul din jurul ei, carpe, presuri, oameni fara coloana vertrebrala, astia isi vand si familia, neamul, copiii, partenerii de viata! Pentru brasoveni nu misca nimic, ei se fac ca lucreaza, fara rezultate concrete insa! Niste securisti care au… Citeşte mai mult »
Cand or sa vina rusii asasini, hoti si violatori peste alde din astia ca tine sa va vad atunci pe unde va cuibariti, prin ce tara. Ce o sa va placa atunci Ungaria, o sa le pupati talpile pentru o… Citeşte mai mult »
Bine punctat. Corecte observațiile.
Mi-a plăcut aia cu „aliniati in virtual”.
Începe să realizeze lumea care-i treaba cu pluseriștii, cu racheții, cu amerlocii? BINE AR FI!
De o luna ma cam doare mana. M-am dus la doctor sa vad ce e. Aaaaa, zice doctorul au mai venit pacienti asa ca dvs. E simplu, deci. Cu cine ati votat, m-a intrebat, cu USR? Zic da, cu USR.… Citeşte mai mult »
Deviantule, ăia sunt colegi cu moldovanca, aia zisă „MENGELE CU FUSTĂ”?