Expres

Amărăciunea dr. Grigorescu: „S-au împlinit 50 de ani. Cui îi pasă?”

Amărăciunea dr. Grigorescu: „S-au împlinit 50 de ani. Cui îi pasă?”

Medicul brașovean Dan Grigorescu, șeful secției de Chirurgie plastică și reconstructivă din Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, prezintă într-o postare pe Facebook un moment istoric de la care se împlinește o jumătate de veac. În 15 iulie 1974 a început să funcționeze la Brașov secția de chirurgie plastică, prima înființată în afara Capitalei.
Dr. Grigorescu evocă și marile personalități care l-au precedat la conducerea secției: dr. Valentin Aburel și dr. Irina Vișa, dar și pe ceilalți colegi de breaslă care au contribuit la îndeplinirea misiunii asumate.

„S-au împlinit 50 de ani. Cui îi pasă?
Anul acesta, în iulie, s-au împlinit exact 50 de ani de când există oficial secția de chirurgie plastică și reconstructivă, parte a ceea ce a fost la început Spitalul Județean Brașov, devenit între timp, și Clinic, și de Urgență.
Mai precis, 15 iulie 1974 a fost întâia zi de funcționare oficială a primei secții de chirurgie plastică din țară înființate în afara capitalei.
Acesta a fost și momentul în care și-a folosit bisturiul primul șef de secție cu specializare în chirurgie plastică pe care l-a avut Brașovul, în persoana Dr. Valentin Aburel.
Sosit de pe „nava-amiral” a chirurgiei plastice românești, respectiv de la Spitalul De Arși din București (condus în acele timpuri de renumitul Prof. Dr. Agrippa Ionescu, întemeietorul specialității în România), Dr. Aburel a pus în joc nu numai știința de carte, talentul chirurgical și calitățile de anatomist al Facultății de Medicină București, ci și experiența dobândită în Războiul din Coreea.
De atunci au trecut 50 de ani. Mulți și grei. Dar și frumoși. O contribuție importantă în continuarea misiunii asumate de Dr. Valentin Aburel au adus-o, de-a lungul timpului, o pleiadă de medici de valoare, în ordinea începerii activității lor în secție: Dr. Matei Pop, Dr. Mariana Drăgan, Dr. Irina Vișa, Dr. Daniel Dinu, Dr. Sorin Velicu, Dr. Bogdan Bâldea. În ceea ce mă privește, mă las mai la urma enumerării, completând-o cu ultimii sosiți, Dr. Radu Văidăhăzan, Dr. Claudiu Corâiu și Dr. Andreea Toader.
La ceas aniversar, îmi rămâne onoranta sarcină de a le exprima sincera și deplina recunoștință tuturor celor care ne-au stat alături, succesiv, de-a lungul acestor decenii (asistenți medicali, infirmiere, brancardieri…) servind zecile de mii de pacienți ai secției.
50 de ani în care trei șefi de secție (Dr. Valentin Aburel, Dr. Irina Vișa și cu mine), alături de trei asistente șefe (As. med. Mariana Jiga, As. med. Lidia Punkosti și As. med. Tonie Iuliana ) ne-am străduit, pe cât ni s-a permis, să făurim performanță profesională, pornind de la o secție de 70 de paturi, dar ajunsă azi la doar 31.
Îndrept un gând de apreciere și prof. CFM Ecaterina Marian, care, timp de decenii, a contribuit la optimizarea rezultatelor chirurgicale pentru pacienții operați de noi toți
.

Dr. Grigorescu nu are, însă, o dispoziție festivă, fiind decepționat de faptul că cei 50 de ani în slujba pacienților brașoveni și nu numai și aniversarea în sine nu contează pentru multă lume.

„S-au împlinit deci 50 de ani.
Mai mult cu 20 față de cât este considerată a fi durata de viață a unui spital în vestul Europei.
50 de ani din care eu i-am dăruit 33, lăsând urme, așa cum-se-și-cade.
Să constat cu amărăciune că pentru unii asta nu contează, e doar dezamăgirea mea.
Ce greu se scrie istoria…
”, a scris medicul pe pagina sa de facebook.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
vax populi
3 luni în urmă

In ziua de azi,din pacate,nu mai prind stirile,ci SENZATIONALUL gen: “la o ambulanta i-a cazut usa in mers”.Cand stai si te gandesti ce mare si puternic a fost Brasov-ul si ce umbra a ajuns doar fiindca i-a fost tocata marunt… Citeşte mai mult »

Barbu Gh.
3 luni în urmă

Azi văd că două facultăți de „vax…” e pus pe făcut comentarii pertinente. Ar fi o obiecție, nu U.E.-ul ne-a distrus industria, noi am distrus-o, U.E.-ul doar a încurajat promovarea lichelelor în fruntea țării.

Ron
3 luni în urmă

Intr o societatea normală,cu justiție Corecta,scripcareii țării ar fi fost condamnați pentru toate ticăloșiile făcute, lăsați fără averi și închiși pe viață pentru furt și trădare națională.

Back to top button