Expres

Allen Coliban le cere brașovenilor ajutorul pentru recuperarea Cetățuii

Allen Coliban le cere brașovenilor ajutorul pentru recuperarea Cetățuii. Primarul Brașovului recurge la un demers civic pentru a determina Guvernul să acționeze în cazul Cetățuii de pe dealul Straja. El a inițiat o petiție online prin care cere ca Executivul să intabuleze dreptul de proprietate asupra Cetățuii. Următorul pas este transferul în proprietatea Municipiului Brașov. Doar ca proprietară, Municipalitatea va putea începe lucrările de reabilitare. În acest scop, Primăria vrea să atragă fonduri nerambursabile.

„«Cetățuia de pe Dealul Straja» sau, mai simplu, «Cetatea Brașovului» a fost subiectul unor litigii în instanțele de judecată, între Municipiul Brașov, Statul Român și SIF Transilvania, timp de peste 7 ani de zile. În luna noiembrie 2022, ÎCCJ a dat sentința definitivă, clarificând cel mai important aspect de fond – Cetatea este un bun public, nu privat. Ca urmare a acestei decizii, Statul Român, prin Ministerul de Finanțe, trebuie să intabuleze dreptul de proprietate, urmând ca, apoi, să o transfere în proprietate Municipiului Brașov prin Hotărâre de Guvern (lucru afirmat, de altfel, în corespondența oficială din ultimii ani, precum și în discuțiile pe care le-am avut, recent, cu Ministrul Finanțelor și cu Ministrul Culturii).
Cetățuia se degradează pe zi ce trece. Există fonduri nerambursabile pe care le putem atrage, dar avem nevoie de dreptul de proprietate, altfel se vor închide aceste oportunități”, a scris Allen Coliban pe pagina sa oficială de Facebook, dar și în textul petiției.

Argumentele în favoarea semnării petiției

Allen Coliban le cere brașovenilor ajutorul pentru recuperarea Cetățuii. Petiția este însoțită de argumente pentru a-i convinge pe brașoveni să se implice.

Având în vedere că:

– Cetățuia este absolut normal să revină în proprietatea comunității brașovene,

– câștigarea procesului privind trecerea acestui bun din domeniul privat în cel public s-a datorat exclusiv eforturilor avocatului angajat de Primăria Brașov, domnul Adrian Rusu,

– Primăria Municipiului Brașov are nevoie de transferul de proprietate pentru a demara amplul proces de reabilitare,

– Primăria Municipiului Brașov a trimis deja solicitarea către Ministerul de Finanțe, încă din noiembrie 2022, imediat după ce decizia a devenit definitivă,

– în tot dialogul avut până acum cu Guvernul (atât în corespondența anilor anteriori, cât și în întâlnirile recent avute cu Ministrul Finanțelor și cu Ministrul Culturii), autoritățile centrale și-au manifestat interesul de a transfera acest bun către Municipiul Brașov,

– factorul timp este critic, existând oportunități de finanțare nerambursabilă (PNRR și nu numai) care se pot pierde din simplul motiv al lipsei dreptului de proprietate a Municipiului,

– starea de degradare a zidurilor se accentuează pe zi de trece,

este necesară mobilizarea fiecăruia dintre noi, a comunității brașovene, astfel încât vocea să ne fie auzită de către decidenții de la nivel guvernamental și parlamentar, pentru o prioritizare și o urgentare a pașilor necesari pentru finalizarea celor două etape – înscrierea în cartea funciară, respectiv elaborarea și aprobarea Hotărârii de Guvern!

Ajută-ne să trimitem acest mesaj răspicat, cu mii de semnături, Guvernului: Cetățuia trebuie să redevină a Brașovului și a brașovenilor!

De asemenea, petiția are și un video prin care primarul explică de ce e importantă implicarea brașovenilor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Nicolae-Nicușor-Popa
1 an în urmă

În esență demersul domnului primar este firesc, chiar de apreciat! Ce naște, cel puțin din partea mea, îndoieli cu privire la transparența și corectitudinea solicitării se referă la modul cum se încheie o astfel de situație! Sunt binecunoscute nenumăratele exemple… Citeşte mai mult »

Nicolae-Nicușor-Popa
Răspunde la  Nicolae-Nicușor-Popa
1 an în urmă

“devine” (scuze)

1 an în urmă

[…] „Acest proiect de buget este rezultatul unui proces care a durat aproape 12 zile. De obicei realizarea proiectului de buget se făcea pe parcursul a 6-8 săptămâni”, a declarat, printre altele, Allen Coliban. […]

Back to top button