Expres
Allen Coliban: Apel voluntariat – Brașov pentru Ucraina
Primarul Brașovului, Allen Coliban, a postat pe pagina oficială de Facebook un mesaj în care face un apel la voluntariat către brașoveni, dar și către organizațiile și asociațiile dornice să ofere ajutor refugiaților ucraineni, dar într-un mod coordonat și coerent.
Apelul vine după ce primarul şi viceprimarul Flavia Boghiu au participat luni la întâlnirea cu reprezentanţii unor asociaţii şi fundaţii din Braşov, alături de persoane fizice, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi angajaţi ai serviciilor Primăriei, pentru stabilirea unui cadru unitar şi a unei metode de lucru coerente pentru ajutorarea refugiaţilor sau persoanelor aflate încă în teatrele de război din Ucraina.
„Apel voluntariat – Brașov pentru Ucraina
Solidaritatea brașovenilor este fără de granițe, tragedia prin care trece poporul ucrainean din cauza unui dictator a scos la suprafață bunătatea din oameni, fiecare încearcă să ajute cum poate, se pun case la dispoziție, se oferă locuri în mașină, se donează alimente.
Românul este genul de om care își dă și haina de pe el pentru a își ajuta semenii.
Numărul oamenilor care vor să ajute este impresionant, așa că, alături de viceprimarul Flavia Boghiu, am discutat astăzi la Primăria Brașov cu peste 14 asociații locale care au început deja acțiuni proprii sau vor să știe cum se pot implica pentru a îi ajuta pe cei care fug din calea războiului.
Este foarte important ca tot acest proces să fie bine organizat și eficientizat, în acest sens am stabilit o structură clară de lucru, iar dacă vrei să dai o mână de ajutor, avem 6 grupuri de lucru în care te poți implica, sarcinile fiind descrise în poza din postare:
1. Logistică
Invităm să adere: Asociațiile care au puncte de colectare donații, care au organizat sau pot organiza transporturi, care au resurse de voluntari pentru gestionarea donațiilor.
2. Informare și call center
Invităm să adere: Asociațiile, grupurile, persoanele care au organizat deja un call center sau au membri voluntari vorbitori de ucraineană/rusă și pe cele care au resurse de: translatori, specialiști comunicare, specialiști marketing, developeri, designeri grafici, videografi, redactori.
3. Centru comunitar
Invităm să adere: Organizațiile care au resurse/contacte pentru oferirea de asistență medicală de urgență, juridică, socială, voluntari pentru punctele de informare și colectare, translatori.
4. Centralizare oferte
Invităm să adere: Organizațiile care au resurse de voluntari cu abilități de comunicare interpersonală, competențe digitale (excel), laptop, telefon proprii, cu acces la internet.
5. Centralizare nevoi
Invităm să adere: Organizațiile care au stabilite contacte cu Ucraina, Republica Moldova, graniță, translatori.
6. Birou Integrare
Invităm să adere: Organizațiile care au resurse de servicii medicale, sociale, juridice, și comunitățile care pot oferi sprijin pentru integrarea grupurilor specifice (mame, copii, persoane cu dizabilități), translatori.
Dă-ne un mail la relatii.comunitare@brasovcity.ro sau sună la 0268405000 (tasta 9, interior 135)”, a scris primarul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.