Alin Burcea: Pentru turism e jale / Suntem ultimii din Europa

Alin Burcea: Pentru turism e jale / Suntem ultimii din Europa
Turismul va primi o lovitură extrem de grea după măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Creşterea cotei generale de TVA va face ca resursele oamenilor să fie mai mici, iar aceştia îşi vor reduce cheltuielile de la servicii şi turism, urmând ca afacerile din aceste domenii să fie primele afectate, susţine preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea.
„Pe noi, cei din turism, aceste măsuri ne pun la pământ. Creşterea TVA-lui general va face ca resursele oamenilor să fie mai mici şi este evident de unde vor tăia. Ca întotdeauna, de la servicii, de la turism. Pentru noi este jale. Ne aşteaptă o parte a doua a anului proastă“, a spus Burcea, miercuri, pentru Agerpres.
Acesta a subliniat că vânzările înregistrate în acest an de turismul intern au scăzut între 10% şi 15%, conform estimărilor ANAT, iar anul viitor declinul ar putea fi mai mare.
„În perioada aceasta, vânzările pe turism intern – Litoral, balneo şi munte – au scăzut cu 10 – 15%, dar ce este mai greu abia urmează. Anul acesta este unul mai prost ca anul trecut, dar anul viitor va fi şi mai rău, pentru că oamenilor le-a fost afectată puterea de cumpărare. De la 1 iulie şi 1 august le va fi afectată şi mai mult: creştere de TVA, creşteri de costuri, creşteri de taxe. Creşte tot. S-a liberalizat energia care se duce în transport, creşte şi transportul, urmează iarăşi o creştere de preţuri în lanţ şi, evident, întotdeauna turismul va fi afectat. (…) Bugetarilor, dacă li se taie din venituri, vor consuma mai puţin turism şi, probabil, nu vor ajunge la restaurante mai deloc. Resursele se diminuează, banii în buzunar. Întotdeauna omul satisface nevoile primare: casă, masă, haine, şcoală, benzină, cafea şi abia, după aceea, turism, vacanţe, restaurante. Noi vom fi primii afectaţi”, a explicat preşedintele ANAT.
Totodată, Burcea a subliniat că România a ajuns la coada clasamentului în Europa în ceea ce priveşte turismul.
„Am reuşit performanţa să ne bată nu bulgarii, ci albanezii. În anul 2024, albanezii au avut 10,3 milioane de turişti străini. Noi stagnăm de şapte ani la 2,5 milioane. Suntem ultimii din Europa. Ce vreau să spun cu asta? Au început nişte măsuri de reducere de cheltuieli, au început creşteri de taxe, dar ceea ce trebuie să facă acest Guvern ieri, azi, mâine, este un plan de redresare a economiei naţionale“, a adăugat preşedintele ANAT.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

