Expres

Alimentele nesănătoase eliminate urgent din școli. Ce este pe lista „neagră”

Alimentele nesănătoase eliminate urgent din școli. Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a anunțat ieri că a transmis tuturor şcolilor din judeţ, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, o adresă referitoare la aplicarea unitară la nivelul judeţului Braşov a prevederilor legale privind o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar. 

Documentul a fost transmis către şcoli după ce a fost semnalată existenţa în unele unități școlare a unor aparate de distribuire a anumitor produse neconforme cu legislaţia în vigoare. Este vorba despre prevederile Legii nr. 123 din 27.05.2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar. Confom legii menționate, „sub denumirea aliment nerecomandat preşcolarilor şi şcolarilor se înţelege un aliment cu un aport substanţial de compuşi cu efect dăunător sănătăţii, ca grăsimi, sare, zahăr, îndulcitori, aditivi alimentari, în detrimentul compuşilor cu efect benefic, cum ar fi fibre, vitamine, minerale. Actul normativ amintit se aplică în toate unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particulare, inclusiv centrele de vacanţă, unităţi ce asigură servicii similare, creşele şi unităţile destinate găzduirii elevilor după terminarea programului şcolar”, au comunicat reprezentanții Prefecturii.

Astfel, în incinta unităţilor de învăţământ sunt interzise prepararea, comercializarea şi distribuirea oricăror alimente conţinute în lista prevăzută și aprobată prin Ordinul Ministerului Sănătății Publice nr. 1563 din 12.09.2008 (vedeți mai jos).

De asemenea, prefectul a avertizat că „distribuirea produselor neconforme în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Braşov va fi sistată în regim de urgenţă”.

Alimentele nesănătoase eliminate urgent din școli.

Articole asemănătoare

LISTA ALIMENTELOR NERECOMANDATE PREȘCOLARILOR ȘI ȘCOLARILOR

(extras din Ordinul Ministerului Sănătății Publice nr. 1563 din 12.09.2008)

Nr.
crt.
Alimente nerecomandateLimita de la care alimentele devin nerecomandateExemple de categorii de alimente care prin conținut sau forma de prezentare pot fi nerecomandate
1Alimente cu conținut mare de zaharuri*Peste 15 g zaharuri / 100g produs– prăjituri
– bomboane
– acadele- alte produse similare
2Alimente cu conținut mare de grăsimiPeste 20 g grăsimi /100 g produs, din care, cumulativ: – grăsimi saturate peste 5 g/100 g produs – acizi grași trans peste 1 g/100 g produs– hamburgeri- pizza- produse de tip patiserie- cartofi prăjiți- alte alimente preparate prin prăjire – maioneze, margarină- brânză topită, brânzeturi tartinabile cu conținut de grăsime peste 20%- mezeluri grase- alte produse similare
3Alimente cu conținut mare de sarePeste 1,5 g sare /100 g produs (sau peste 0,6 g sodiu/ 100 g produs)– chipsuri- biscuiți sărați- covrigei sărați- sticksuri sărate- snacksuri- alune sărate- semințe sărate- brânzeturi sărate- alte produse similare
4Băuturi răcoritoare**– orice tip de băuturi răcoritoare, cu excepția apei potabile îmbuteliate sau a apei minerale îmbuteliate
5Alimente cu conținut ridicat de calorii pe unitatea de vânzarePeste 300 kcal pe unitatea de vânzare– orice tip de aliment care, prin conținut, aduce un aport de calorii de peste 300 kcal pe unitate de vânzare
6Alimente neambalate***– alimente vrac- sandvișuri neambalate
7Alimente neetichetate****– alimente care nu respectă prevederile Hotărârii Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor, cu modificările și completările ulterioare

* Fac excepție fructele și legumele proaspete.

** În incinta școlilor se va vinde numai apă potabilă sau minerală îmbuteliată, pentru a crea copiilor deprinderea de a o bea.

*** Se exceptează bananele și citricele.

**** Pentru crearea unor deprinderi nutriționale sanogene se recomandă etichetarea nutrițională.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button