Expres

Alexandru Rafila: „Putem vorbi de valul şase“

  • rafila_13.jpg

Ministrul Alexandru Rafila, a declarat, marţi, că în această perioadă sistemul sanitar trebuie să fie pregătit, mai ales în zona de ambulatoriu, până la toamnă, pentru un val şase al pandemiei de COVID-19.

Putem vorbi de valul şase, dar, deocamdată, suntem în cursul verii, până la toamnă mai avem vreo două luni. (…) Deci, e clar că în această perioadă trebuie să fim pregătiţi să putem să răspundem provocărilor acestui val şase, generat de tulpini mai transmisibile. Din fericire, nu sunt mai patogene, în sensul că formele de boală pe care le produc sunt, în general, uşoare. Am ajuns, deja, în România la 25.000 de cazuri pe săptămână, estimăm că va exista în continuare o creştere, probabil, spre jumătatea lunii august, iar acest lucru trebuie să meargă în paralel cu un sistem de sănătate pregătit, mai ales în zona sa ambulatorie, să preia pacienţii cu forme uşoare sau medii care au nevoie de evaluare şi de tratament. Aplicăm acelaşi scenariu din valul anterior, care a permis menţinerea spitalelor funcţionale, nu a supraaglomerat spitalele nici din punctul de vedere al pacienţilor COVID şi, pe de altă parte, a permis accesul pacienţilor cu alte patologii la asistenţă medicală. Cam asta ar trebui să fie filozofia”, a afirmat Rafila, în cadrul dezbaterii “Pandemia COVID-19, 2022: ‘Nimic nu va mai fi la fel’ vs. ‘Luaţi din nou prin surprindere’ “, organizată de DC News Media Group.

El a făcut apel la persoanele care prezintă simptome specifice COVID să-şi efectueze un test privind infecţia cu SARS-CoV-2.

„Am redeschis centrele de evaluare şi de tratament, centrele ambulatorii, mărim capacitatea de testare. Şi, fac un apel la toate persoanele care au simptome să se testeze, fie la medicul de familie, fie într-o farmacie din program, fie la un centru acesta de recoltare a probelor care există în municipiul Bucureşti, fie la ambulanţă, pentru că şi ambulanţa este un sprijin de nădejde în gestionarea acestei pandemii”, a transmis Alexandru Rafila.

Referitor la introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie sanitară, Alexandru Rafila a precizat că, în prezent, în unităţile sanitare şi în cabinetele medicilor de familie există, potrivit reglementărilor în vigoare, această regulă pentru a preveni infecţiile nosocomiale, inclusiv infecţia cu noul coronavirus.

Dacă discutăm despre mască, în general, însă, în spaţiile închise, aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, noi nu putem face decât o recomandare în momentul de faţă, dar, în mod evident, dacă va exista o situaţie care să pună în pericol sistemul de sănătate, (…) sigur că noi vom prezenta această situaţie, iar Guvernul României este îndrituit să ia măsurile pe care le consideră necesare într-un astfel de context“, a mai explicat ministrul Sănătăţii.  

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button