Expres

Alertă! Urmează patru zile de caniculă!

 

Meteorologii anunță că de azi până duminică, pe 31 iulie, va fi caniculă. În regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica. „În zonele de câmpie şi podiş din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36…37 de grade, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului“, informează Administrația Națională de Meteorologie.

De asemenea, instabilitatea atmosferică va fi accentuată. „Local vor fi averse, izolat torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, grindină, în zilele de joi şi vineri (28 şi 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar sâmbătă şi duminică (30 şi 31 iulie) îndeosebi în est, centru şi zona de munte“, spun meteorologii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button