Expres

O româncă, prima în clasamentul femeilor dintr-un top Forbes

O româncă, prima în clasamentul femeilor dintr-un top Forbes
Revista americană Forbes întocmește nu doar cunoscutul și contestatul top al celor mai bogați oameni, dar și topul „celor care îi îmbogățesc pe alții”. În Top Midas, ediția 2024, din 100 directori de fonduri de investiții de capital sunt 13 femei. Prima este românca Luciana Lixandru, de la fondul de investiții american Sequoia.

Topul Midas este realizat pe baza datelor financiare ale companiilor. Conform Forbes, „punctează” în top doar specialiștii de la fondurile de investiții care au în portofoliu companii „care au devenit publice sau au fost achiziționate pentru cel puțin 200 de milioane de dolari în ultimii cinci ani, sau care și-au dublat cel puțin evaluarea privată la 400 de milioane de dolari sau mai mult în aceeași perioadă”.

Într-un top dominat de lupta între companiile care sunt preocupate de dezvoltarea de instrumente sau servicii de inteligență artificială, românca Luciana Lixandru este prima femeie din cei 100 de directori ai fondurilor de investiții, profesioniști cu cele mai bune performanțe.
Lixandru este partener la Sequoia și conduce una dintre diviziile de investiții ale Sequoia Capital, alături de Alfred Lin. Lixandru se concentrează pe companiile europene de tehnologie pentru întreprinderi și consumatori”, potrivit caracterizării Forbes.
Nu este prima oară când Luciana Lixandru apare în Top Midas. Ea a fost privită de presa economică internațională drept una dintre tinerele stele ale investițiilor de capital. Aceeași sursă susține că „Lixandru a condus listarea de serie A pentru compania de software UiPath, fondată la București, care a devenit publică în februarie 2021. Aceasta a fost evaluată la 35 de miliarde de dolari la IPO, ceea ce o face una dintre cele mai mari din Europa”.
În martie 2020, Lixandru a devenit primul partener Sequoia din Europa. Anterior, ea a lucrat timp de opt ani la Accel și a deținut funcții la Summit Partners și Morgan Stanley.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button