Alegeri prezidențiale în Slovacia
Slovacii au început să voteze sâmbătă în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale a căror mare favorită este o avocată aflată în război împotriva corupţiei într-o ţară marcată de asasinarea unui jurnalist de investigaţie anul trecut, relatează France Presse, citată de Agerpres. Avocata specializată în probleme de mediu fără nici o experienţă politică, Zuzana Caputova, în vârstă de 45 de ani, ar putea deveni prima femeie preşedinte al acestei ţări membre a zonei euro, potrivit sondajelor ce îi acordă peste 60% din intenţiile de vot în faţa candidatului sprijinit de putere, comisarul european pentru energie Maros Sefcovic, în vârstă de 52 de ani. În primul tur, Zuzana Caputova, sub sloganul electoral „Să luptăm împotriva răului”, a obţinut 40,53% din voturi faţă de 18,66% pentru adversarul său.
Promisiunile electorale ale candidatei liberale, divorţată şi mama a doi, includ protecţia mediului, sprijinul pentru persoanele în vârstă şi justiţie pentru toţi. Cei doi candidaţi la preşedinţia slovacă sunt democraţi şi deschis proeuropeni, ceea ce a fost salutat de şeful statului în exerciţiu, Andrej Kiska. Preşedintele slovac nu guvernează, dar ratifică tratatele internaţionale şi îi numeşte pe înalţii magistraţi. El este de asemenea şeful forţelor armate şi dispune de drept de veto. Secţiile de votare se vor închide la 21.00.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.