Expres

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. S-a dat startul înscrierilor pentru votul prin corespondență!

 

Începând de astăzi, 1 aprilie, alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate se pot înscrie în Registrul Electoral, inclusiv cu opțiunea pentru votul prin corespodență, se arată într-un comunicat trimis de Autoritatea Electorală Permanentă.

Perioada de înscriere în Registrul Electoral al românilor stabiliți în străinătate se încheie cu 48 de ore după începerea perioadei electorale pentru alegerile parlamentare, indiferent de modul în care aleg să-și exprime votul.

„AEP îi încurajează pe alegătorii români să se înscrie în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență”

Totodată, cei care optează pentru votul prin corespondență trebuie să depună personal sau să trimită prin poștă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință o cerere scrisă, datată și semnată, însoțită de o copie a pașaportului cu menționarea statului de domiciliu, în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, respectiv o copie a actului de identitate și o copie a documentului care dovedește dreptul de ședere.

Verificarea înscrierii în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență se face online, după cinci zile de la expirarea termenului de înscriere.

„AEP îi încurajează pe alegătorii români să se înscrie în Registrul electoral cu opțiunea pentru votul prin corespondență, pentru a beneficia de facilitatea de a vota de acasă, printr-o procedură simplă și de scurtă durată, evitând astfel costurile unei deplasări și aglomerația de la secțiile de votare. Autoritatea recomandă și alegătorilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate care nu optează pentru votul prin corespondență să se înscrie în Registrul electoral, deoarece înregistrarea le oferă facilitatea de a vota la o secție de votare din apropierea domiciliului sau reședinței, scutind astfel costurile și timpul pierdut cu deplasarea la secțiile de votare de pe lângă ambasade, consulate sau institute culturale. În localitățile sau grupurile de localități unde sunt înregistrați cel puțin 100 de alegători români cu domiciliul sau reședința în străinătate vor fi înființate secții de votare”, se mai arată în comunicatul transmis de Autoritatea Electorală Permanentă.

De asemenea, Autoritatea Electorală permanentă a pus la dispoziția alegătorilor o platformă online unde aceștia pot obține mai multe informații cu privire la înscrierea în Registrul electoral și votul în străinătate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare