Expres

Alegeri locale parțiale astăzi, nu și la BRAȘOV, deși sunt trei localități fără primari

 

Guvernul a stabilit organizarea, în 5 noiembrie 2017, a scrutinului local parţial pentru alegerea primarului în 16 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă, precum şi pentru alegerea consiliului local într-o localitate. Pe listă nu se regăsesc şi cele trei localităţi din judeţul Braşov în care, în cursul acestei veri, prin ordine de prefect au fost declarate vacantate funcţiile de primar, respectiv Augustin, Hoghiz şi Predeal.
Prefectul Braşovului, Marian Rasaliu, a precizat că în cazul celor trei localităţi nu au fost întrunite toate condiţiile legale pentru organizarea scrutinului. „Primarii Sebastian Porumb (comuna Augustin), Ion Şerban (Hoghiz) şi Liviu Cocoş (Predeal) au contestat în contencios administrativ ordinele de prefect privind constatarea încetării, înainte de termen, a mandatelor lor. Procesele sunt pe rol, iar alegerile parţiale se pot desfăşura numai după pronunţarea unor sentinţe definitive”, a explicat prefectul.

Alegerile locale parțiale se vor desfășura în 17 localități din 13 de județe ale țării. Pentru primari, vor fi alegeri în municipiul Deva – județul Hunedoara, precum și în comunele Bocsig – județul Arad, Nicșeni – județul Botoșani, Călărași – județul Cluj, Pantelimon și Bărăganu – jud. Constanța, Telești – județul Gorj, Balș – județul Iași, Bîrghiș – județul Sibiu, Drăgoiești – județul Suceava, Cervenia, Poieni, Salcia – județul Teleorman, Checea – județul Timiș, Oșești – județul Vaslui și Vlădești – județul Vâlcea. Totodată, vor fi organizate alegeri parțiale pentru Consiliul Local din comuna Mereni, județul Constanța.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button