Expres

Alegeri în Republica Moldova. Igor Dodon vrea să scoată Istoria României din programa școlară

 

Noul președinte al Republicii Moldova va fi desemnat duminică, în cel de-al doilea tur intrând Igor Dodon, candidatul Partidului Socialiștilor, și pro-europeana Maia Sandu, reprezentantă a Partidului Acţiune şi Solidaritate.

Într-o dezbatere televizată, Igor Dodon a afirmat că în cazul în care va deveni preşedinte va iniţia un proiect de act normativ care va avea ca obiectiv înlocuirea manualului de Istorie a României cu cel de Istorie a Moldovei.

„Eu voi ieşi cu iniţiativa legislativă de a introduce în şcoli Istoria Moldovei. Pe parcursul ultimilor ani, am reuşit, împreună cu mai mulţi oameni de ştiinţă, să elaborăm mai multe manuale de istorie a Moldovei. Baza este pusă. Eu voi insista şi voi propune ca Istoria Moldovei să revină în şcoli. Avem cu ce ne mândri. Avem o istorie de peste 650 de ani. trebuie să învăţăm istoria noastră, nu a statului vecin”, a declarat Dodon.

În replică, Maia Sandu a punctat: „Bănuiesc că următorul pas este să ne spună nouă, în educaţie, cum trebuie descrisă cariera lui Igor Dodon în manualul de istorie. Eu categoric sunt împotriva acestor lucruri şi le spun politicienilor să stea departe de ştiinţă. Vai de noi dacă ajunge Igor Dodon să ne scrie manualele de istorie”.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button