Expres

Alegeri în Israel. Benny Gantz, în fața lui Netanyahu

 

Partidul albastru-alb al lui Gantz ar câștiga 37 de locuri din totalul de 120 de locuri față de doar 33 ale partidului premierului Benjamin Netanyahu, potrivit sondajelor efectuate la ieșirea de la urne, la alegerile parlamentare din Israel, scrie AFP. Pentru formarea unei majorități este nevoie de 61 de locuri, iar Netanyahu pare favorit pentru formarea noului guvern datorită alianțelor cu partidele de dreapta.
Rezultatele nu vor fi decât debutul unor lungi negocieri pentru construirea unei coaliții de guvernare. Potrivit ultimelor sondaje, premierul pare în poziția favorită pentru a forma guvernul, grație alianțelor cu partidele de dreapta. Chiar dacă va obține mai multe fotolii decât Likud în Knesset, parlamentul israelian, coaliția de centru-dreapta „Albastru-Alb”, condusă de fostul șef de stat major Benny Gantz, marele rival al lui Benjamin Netanyahu, ar putea să nu fie în măsură să formeze guvernul. Dacă ecartul de voturi este minim, Benjamin Netanyahu s-ar putea alia cu partide de dreapta care și-au anunțat deja sprijinul pentru Likud și ar putea forma o coaliție mai ușor decât Benny Gantz. În schimb, dacă ecartul este important, fostul șef al armatei va fi cu siguranță desemnat de președinte pentru a forma guvernul cu ajutorul partidelor de stânga sau de dreapta. În 2009, partidul Kadima, condus de Tzipi Livni, a câștigat alegerile, devansând Likud. Pentru prima oară, președintele nu a însărcinat șeful partidului câștigător să formeze guvernul. Benjamin Netanyahu a fost atunci desemnat să construiască o coaliție. De atunci, a rămas prim ministru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare