Expres

AEROPORTUL BRAŞOV. Turnul de control virtual, în atenția directorilor generali ai aeroporturilor

  • sedinta-aeroport_2.jpg

Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, a participat în perioada 25-27 mai 2022, la lucrările celei de-a 30-a ediții a Conferinței Anuale și Adunării Generale a Asociaţiei Aeroporturilor din România (AAR), desfășurate la București, anunță reprezentanții CJ Brașov.
Tema generală a discuțiilor a fost „Transportul aerian din România în contexul pandemiei”.
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor oficiali din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Finanțelor Publice, ai Asociației Aeronautice Civile Române, ROMATSA, SRI și Poliției de Frontieră, alături de directori generali ai aeroporturilor din țară, reprezentanți ai administrației publice locale, profesori universitari, directori ai unor operatori de transport aerian și firme de turism, precum și oaspeți din străinătate reprezentând firme din domeniul tehnologiilor aeroportuare.

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (AIBG) – cel mai important demers investițional al Consiliului Județean Brașov – a fost adus, din nou, în atenția specialiștilor în aeronautică din țară și străinătate, de data aceasta, cu accent pe soluția turnului de control virtual care urmează a fi implementată în premieră la nivel național.
Au fost prezentate avantajele extraordinare ale turnului de control virtual față de un turn de control clasic, inclusiv tehnologia de ultimă oră de care va beneficia Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav pentru dirijarea traficului aerian (echipamentele de comunicaţie, navigaţie, supraveghere şi meteo în cadrul aeroportului), precum și lucrările de infrastructură necesare amplasării echipamentelor în teren, respectiv construirea și funcționalizarea clădirii de contingență, destinată echipamentelor de radionavigaţie”, au menționat reprezentanții CJ Brașov.
Siguranța și securitatea aeronautică, tendințele majore în managementul aeroportuar, eficientizarea și digitalizarea aeroporturilor au fost alte temele de interes, dezbătute în cadrul acestei conferințe.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare