Aeroportul Brașov. TAROM și alte două companii încep zborurile din această săptămână
Aeroportul Brașov. TAROM și alte două companii încep zborurile din această săptămână
Din 22 mai, de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG – GHV) au început cursele charter către diferite destinații căutate de români pentru petrecerea vacanței de vară extinse (din mai până în octombrie), în Grecia, Turcia, Egipt, Tunisia.
E vorba despre zborurile Braşov – Hurghada (Egipt), operate de compania BH Airlines din Bulgaria, ce vor fi în fiecare zi de miercuri, până în 11 septembrie.
Din această săptămână, cursele charter se înmulțesc, atât spre Antalya (Turcia), cât și spre Heraklion (Grecia), fiind operate de mai multe companii, printre care și TAROM.
De altfel, spre Antalya, vor fi, în această vară, nu mai puţin de șase zboruri săptămânale, pornind de la Braşov.
Primul, de marți 28 mai. Până în 15 octombrie, compania TAROM va opera zboruri în fiecare marţi spre stațiunea turcească.
Din 31 mai, până în 27 septembrie, în fiecare vineri aveţi la dispoziţie zborul spre Antalya asigurat de compania Corendon Airlines.
Din 1 iunie puteți să zburaţi în Creta, la Heraklion, pentru sejururi de şapte nopţi care vor fi disponibile până în 21 septembrie. Cursele vor fi asigurate în fiecare sâmbătă de operatorul elen Sky Express.
În perioada 3 iunie – 23 septembrie, puteți să zburați în fiecare luni cu compania turcă Tailwind Airlines.
De asemenea, în fiecare sâmbătă din intervalul 15 iunie – 21 septembrie sunt zboruri asigurate de la Braşov de către operatorul HiSky.
Din 14 iunie şi până în 20 septembrie, agenţiile de turism vă invită să alegeţi un sejur în Hammamet – Tunisia, cu plecare de la Braşov.
Alte zboruri charter sunt anunţate pentru vara 2024, de pe Aeroportul Internaţional Braşov, în Antalya şi Creta .
Astfel, în total, de luna viitoare, de la Brașov vor fi 10 zboruri charter pe săptămână, dintre care șase către Antalya, două spre Creta – Heraklion şi câte unul spre Hurghada (Egipt) şi Hammamet (Tunisia).
Totodată, în această săptămână, compania Wizz Air operează cele cinci curse dus-întors regulate pe relația Londra (Luton) și Dortmund.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.