Expres

AEROPORTUL BRAȘOV. Spațiul aerian controlat și procedurile de zbor, discutate cu diferiți „zburători” din zonă

  • sedinta-aeroport2_299137.jpg
  • sedinta-aeroport3_299139.jpg
  • sedinta-aeroport_299135.jpg
  • sedinta-aeroport1_299136.jpg
  • sedinta-aeroport4_299138.jpg
 

O nouă consultare pe tema spațiului aerian controlat al Aeroportului Internațional Brașov și a procedurilor de zbor a avut loc, astăzi, la Brașov, cu operatorii aerieni și organizațiile care desfășoară activități de zbor în zona Ghimbav, la solicitarea ROMATSA și a proiectantului contractat de Consiliul Județean Brașov, firma S.C. Regional Air Suport S.R.L. din Bucureşti.

La întâlnire au participat reprezentanții de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), Aeroclubul României, Asociația Zbor Liber din România (AZLR) – organizație ce reprezintă interesele practicanților zborului liber, piloților și proprietarilor de aeronave ultraușoare, reprezentanții aerodromurilor din județul Brașov, ai companiilor de transport aerian de pasageri și ai altor entități ce efectuează activități de zbor în zona aeroportului, alături de reprezentanții Consiliului Județean Brașov și directorul Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, Alexandru Anghel.

Operare în comun cu Airbus Helicopters

De asemenea, la discuții a participat, în sistem de videoconferință, și compania Airbus Helicopters Romania S.A., care împreună cu ceilalți participanți, au analizat draftul procedurilor de zbor și al hărților aferente spațiului aerian realizate de proiectantul contractat, în vederea identificării soluțiilor optime de operare în comun în spațiul aerian al viitorului aeroport de la Brașov.
Potrivit reprezentanților S.C. Regional Air Suport S.R.L, în urma consultărilor organizate, urmează încheierea unor înțelegeri cu operatorii aerieni, în ceea ce privește utilizarea spațiului aerian aferent aeroportului de la Ghimbav și definitivarea procedurilor de zbor și a design-ului spațiului aerian. „Ne dorim ca serviciile noastre să fie agreate și aprobate de către toți cei care desfășoară, în prezent, activități de zbor, inclusiv de către operatorii, care vor participa în viitor la efectuarea zborurilor de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav; ne bucurăm că hărțile noastre de decolare/aterizare la aeroport și definirea spațiului aerian facilitează stabilirea unor proceduri de colaborare între operatorii aerieni și ROMATSA; suntem optimiști că, în câteva săptămâni va fi definitivat acceptul din partea lor, iar după aceste demersuri, ne îndreptăm către realizarea documentației finale”, a declarat Roxana Elena Alupulesei, reprezentantul proiectantului.

Cel mai complex demers pentru operaționalizare 

Întâlnirea de astăzi face parte dintr-o serie de consultări, organizate periodic de ROMATSA cu toate părțile interesate – de la companiile de aviație civilă, reprezentanții forțelor armate până la aerocluburi, școli de zbor, firme de transport aerian de pasageri, etc. – scopul acestora fiind operaţionalizarea serviciilor de navigaţie aeriană.
Acesta este cel mai complex demers derulat, până în prezent, la Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, fiind vorba despre o serie de activități ce implică un grad înalt de expertiză: proiectarea procedurilor de zbor convenţionale, a procedurilor de zbor satelitare, proiectarea spaţiului aerian, verificări din zbor a procedurilor operaționale, studii de acoperire a propagării semnalului, licenţierea şi pregătirea personalului, punerea în funcţiune echipamentelor meteo şi de radicomunicaţii, certificarea echipamentelor, integrarea echipamentelor, analize de risc şi altele.
„Am venit la Brașov pentru a avea o întâlnire cu toți factorii interesați de spațiul aerian controlat al viitorului aeroport, pentru a stabili detaliile de operare, pentru momentul când aeroportul va fi funcțional; am venit împreună cu colegii mei de la Departamentul Operațional din cadrul administrației centrale de la București și cu controlorii de trafic aerian de la Arad, care vor fi primii care vor opera în zona pe aeroportul de la Ghimbav”, a declarat Florin Virgil Manta, directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Regională (DSNAR) Arad din cadrul ROMATSA.

 La rândul său, directorul Aeroclubului României, George Rotaru a susținut, la finalul întâlnirii, că „demersurile aferente proiectării spațiului aerian și al procedurilor de zbor de la Ghimbav sunt foarte complexe, deoarece această zonă, are tradiție în domeniul aeronautic și sunt foarte multe categorii de aeronave, care desfășoară activități de zbor; avem parapantiști, avem operațiuni cu planoare, parașutism, precum și multe școli de zbor, cu avioane ultraușoare sau cu avioane; toate aceste activități trebuie armonizate, astfel încât toată lumea trebuie să fie în siguranță, de la parapantism până la cel mai mare avion, care va opera pe acest aeroport; lucururile decurg foarte bine, ne angajăm ca în perioada următoare să finalizăm toate procedurile de zbor; în următoarele două săptămâni, Aeroclubul României va finaliza procedurile de colaborare cu DSNAR Arad – direcția din cadrul ROMATSA, care va gestiona dirijarea traficului aerian la Ghimbav; abia așteptăm să deschidem aeroportul de la Brașov, cât mai curând, cu un miting aviatic”.

Contractul e valabil până la finele anului

Reamintim că firma SC Regional Air Suport SRL din Bucureşti şi-a adjudecat, la finalul anului trecut, contractul de achiziţie publică privind asigurarea serviciilor de navigație aeriană la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav, contract al cărui obiect este proiectarea spațiului aerian şi a procedurilor de zbor instrumentale. (detalii: AEROPORTUL BRAȘOV. O brașoveancă va „desena” spațiul aerian pe o rază de 8 mile nautice. Procedurile de zbor intră și ele în proiectare)
Contractul are cu o valoare totală de 944.860 lei și are o durată de implementare de 12 luni. După finalizarea şi aprobarea procedurilor de zbor, ele vor fi publicate în AIP România, publicaţia de informaţii aeronautice, pentru a fi aduse la cunoştinţa companiilor aeriene şi a tuturor celor interesaţi să efectueze zboruri pe Aeroportul Internaţional Braşov.
„Aeroportul Internațional Braşov – Ghimbav ca infrastructură fizică este aproape de momentul în care putem spune că este operaţional, însă zborurile se pot desfăşura într-un spaţiu aerian controlat, cu proceduri de zbor publicate, verificate în zbor, în prealabil, sub coordonarea şi dirijarea controlorilor de trafic instruiţi special pentru procedurile de decolare/aterizare ale Aeroportului Braşov, proceduri ce se bazează pe echipamentele de radionavigaţie, comunicaţii şi meteo ce furnizează informaţiile necesare derulării activităţii în condiţii de siguranţă. Ne bucurăm că ne apropiem de finalizarea proiectării spațiului aerian și a procedurilor de zbor necesare pentru aeroportul de la Ghimbav – un demers extrem complex și provocator, pentru care țin să mulțumesc în mod deosebit proiectanților, dar și specialiștilor din cadrul ROMATSA şi ai Autorităţii Aeronautice Civile Române”, a declarat Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button