Aeroportul Brașov și sute de unități de cazare din județ, în campanie antidrog
Aeroportul Brașov și sute de hotelieri din județ, în campanie antidrog
În peste 850 de unităţi de cazare de pe raza judeţului, dar şi în restaurantele din centrul istoric al municipiului Brașov şi la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav rulează, începând de luni, un clip video realizat în cadrul campaniei „Consumul de droguri ne priveşte pe toţi”.
Campania, ce va fi extinsă la nivel național, este implementată, pentru început în şase judeţe – Braşov, Covasna, Harghita, Bistriţa Năsăud, Mureş şi Sibiu şi are ca scop informarea şi conştientizarea turiştilor privind fenomenul consumului de droguri. În judeţul nostru, va fi derulată de Prefectura Braşov, în parteneriat cu Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului – Reprezentanţa Braşov, Corpul Profesional al Mediatorilor de pe lângă Curtea de Apel Braşov
„Activităţile subsumate acestei campanii nu vor viza doar turiştii, ci şi personalul angajat al acestora, prin diseminarea unor date şi informaţii utile privind recunoaşterea consumatorilor şi a substanţelor psihotrope precum şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru a preveni nişte situaţii nefericite. Braşovul este cunoscut ca un oraş cu un aflux de turişti foarte mare şi am simţit nevoia acestei campanii, pe care o vedem ca pe o prelungire a activităţilor pe care le derulăm în şcoală, în familie şi în comunitate.
Vrem să ne adresăm părinţilor, copiilor, adolescenţilor care sunt turişti şi să venim în sprijinul nevoilor lor. Probabil că, în vacanţă, au mai mult timp să discute cu copiii şi văzând clipul vor iniţia şi o discuţie despre consumul de droguri care, încă, în multe familii este un subiect tabu”, a declarat, cu prilejul lansării campaniei, şefa Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, comisar-şef Laura Pişcociu, citată de Agerpres.
Conform acesteia, videoclipul va fi prezentat inclusiv la Festivalul Massif, care se desfăşoară în acest weekend la Poiana Braşov, dar şi toate celelalte evenimente cu public numeros care vor avea loc în Braşov şi la nivelul întregii ţări.
Videoclipul – tradus în şase limbi: engleză, franceză, germană, spaniolă, maghiară şi ebraică – va rula, timp de un an, la recepţiile hotelurilor, pensiunilor, hostel-urilor şi camping-urilor, precum şi în camerele unităţilor de cazare, fiind vorba de aproximativ 100.000 în toate cele şase judeţe, a arătat reprezentanta la Braşov a Ministerului Turismului, Roxana Niculescu.
„Hotelierii au fost foarte receptivi cu privire la campania noastră şi au venit chiar cu idei de îmbunătăţire, respectiv de lărgire a acesteia şi în restaurante, această propunere venind din partea Breslei Cârciumarilor din Braşov. Însă campania se poate extinde în toate unităţile de agrement unde avem de a face cu turişti. Deocamdată, noi am vizat doar acele unităţi de cazare care fac parte din structuri asociative, dar putem pune la dispoziţia apart-hotelurilor interesate videoclipul”, a precizat Roxana Niculescu.
Videoclipul are un mesaj foarte scurt că potrivit căruia „cu toţii trebuie să fim conştienţi şi implicaţi în prevenirea consumului de droguri”, a menţionat, la rândul său, managerul public al Judeţului Braşov, Alina Szasz.
„Este o campanie cu un mesaj foarte scurt, dar care vrea să conştientizeze că fiecare are rolul lui privind acest fenomen. Este rolul fiecărei ţări şi al nostru, judeţul cu cel mai mare număr de turişti, avem responsabilitatea de a ne implica în acest subiect şi din perspectiva turismului”, a spus Alina Szasz.
„Acest nou proiect care porneşte de la Braşov şi în care suntem parteneri este binevenit şi necesar, având în vedere faptul că judeţul nostru este principala destinaţie turistică all-seasons din România. De asemenea, denotă o dată în plus importanţa pe care noi, autorităţile locale, precum şi societatea civilă o acordăm luptei antiodrog.
După cum se cunoaşte, eu am iniţiat un proiect-pilot intitulat «Nu lăsa drogurile să trăiască în locul tău. Tu decizi!», vizând conştientizarea în rândul elevilor a pericolului reprezentat de comercializarea şi consumul de substanţe psihoactive. Acest proiect a intrat în cel de-al doilea an în care se implementează, iar în anul şcolar trecut au beneficiat de consiliere peste 15.000 de elevi din învăţământul preuniversitar din judeţul nostru”, a declarat prefectul judeţului, Cătălin Văsii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.