Expres

Aeroportul Brașov – „Se trece la program de două ore” / Reacții pro și contra după ce Dan Air a anunțat că vrea să suspende zborurile

Aeroportul Brașov este „între a fi și a nu fi”, după ce compania Dan Air și-a anunțat intenția de a-și suspenda zborurile – Vezi AICI. „Războiul” dus cu ROMATSA se pare că i-a pus capac.

În social-media este o întreagă dezbatere pe această temă. Între caterincă și comentarii serioase, mulți își pun întrebarea dacă Aeroportul Brașov va rezista falimentului, în caz că Dan Air renunță. Și cât timp Consiliul Județean va putea pompa bani pentru ca „visul lui Adrian Veștea” să nu devină coșmar. În orice caz, situația este delicată în ceea ce privește eficiența Aeroportului Brașov, cu hibe care ar fi fost „plantate” de la București, dar și cu stângăciile managementului local.

În cele ce urmează, iată câteva postări sugestive pe marginea acestui subiect de interes apărute pe conturile de Facbook BoardingPass și MyTex – Știri Online Brașov:

„Dan Air nu e perfect, dar are dreptate. Programul e prea scurt, sunt puși să aștepte când trebuie neapărat să aterizeze. Aeroportul nu are infrastructură ca lumea și nici mentenanță tehnică pt. urgențe. Chiar dacă s-au alocat sume mari de bani publici și cei 100.000€ (numai pt. cele 2 zile). Dacă conducerea aeroportului nu intervine și nu mediază conflictele, Dan Air suspendă zborurile. Atâta timp cât programul nu se prelungește, e greu de găsit o companie cu zboruri regulate. Brașovul merită un aeroport ca lumea și care să reziste în timp”.

„Nu pot să cred, nici nu a început bine și se termină. Degeaba mi-am pus speranța în acest aeroport. Era foarte bine pentru BRAȘOV, ORAȘ TURISTIC”.

„Orice început are și un sfârșit . Se pare ca acest aeroport se va închide curând, situație fără precedent”.

„Se mai supără ROMATSA și trece aeroportul la program de două ore zilnic, dacă văd că scade traficul pe alte aeroporturi”.

„Drum bun și cale bătută! FB… să plece (Dan Air – n.r.) că în nici o lună mai mult am auzit de scandaluri și săgeți otrăvite decât de ceea ce ar trebui să facă Dănuț Aerianu’! Oricum, nu va pleca pt. că are un interes maxim aici și un contract de respectat. Cineva din Consiliul Județean ar trebui să-i pună la punct”.

„După părerea mea, nu cei de la București sunt de vină! Domnul Veștea trebuia să inaugureze acest aerodrom pentru a prelua funcția de ministru!!! Asta este… graba electorală 2023 România”.

„Doar sunt trenuri, după dracu’ mai trebuie și avioane”.

„Mda. Sigur aveau zborurile pline și acum vor să le anuleze din cauza programului de la Aeroportul Brașov. Vulpea… strugurii… acri!”.

„Halta e haltă”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

„Duduie” cosmodromul croncanului de veștea, nu-i așa? ȘI CE DE REDUȘI ÎL RIDICAU ÎN SLĂVI. RETARZI, DOAR NU OAMENII NORMALI, CĂ ĂIA ȘTIAU CĂ UN AEROPORT TREBUIE SĂ AIBE TURNUL SĂU, FIZIC, NU „REMOTE”, NU „VIRTUAL”, NU… „DIGITALIZAT”/EXTERNALIZAT. ȘI HAI… Citeşte mai mult »

Ultima modificare a 1 an în urmă de către Barbu Gh.
Barbu
1 an în urmă

Ham, ham! Vedeti? Sunt cotarla parolista! Toata ziua am fost prost! Voi fi si maine si poimaine. Zilnic, asa cum v-am obisnuit! Ham, ham!

Barbu Gh.
Răspunde la  Barbu
1 an în urmă

Viligheiule, deviantule, prăpăditule, ți-e „rușine” cu pseudonimul săsesc? Mizerie decerebrată ce ești. Acum încerci să clonezi?
Nu mai lauzi dozele, lătură ce ești!?

1 an în urmă

[…] Aeroportul Brașov – „Se trece la program de două ore” / Reacții pro și contra după ce… […]

Citeşte şi...
Close
Back to top button