Expres
Aeroportul Brașov. Probleme și cu zborul Wizz Air de la Londra
Aeroportul Brașov aștepta cursa Wizz Air UK W94457 de la Londra. Avionul a aterizat, însă, luni la prânz, pe Aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București, așa cum a informat BoardingPass.
Motivul? Conform sursei citate, a fost o problemă tehnică, însă informația nu a fost confirmată oficial.
Prin urmare, zborul de retur, de pe Aeroportul Brașov la Londra – W94458 – este întârziat mai bine de trei ore, conform companiei aeriene.
Pasagerii zborului W94457 Londra – Brașov sunt transportați pe cale terestră la Brașov. De asemenea, avionul va fi mutat gol din București la Brașov în jurul orei 15.00.
Săptămâna trecută, Dan Air s-a confruntat cu o situație delicată – Detalii, AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.