Aeroportul Brașov. Mai puține companii și curse, deși încep zborurile pe o nouă rută

Aeroportul Brașov. Mai puține companii și curse, deși încep zborurile pe o nouă rută
La Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG – GHV), orarul se schimbă din nou, din această săptămână, fiind programate mai puține curse, deși compania WizzAir începe cursele dus-întors spre Napoli.
Acestea au o frecvență de trei pe săptămână, marțea, joia și sâmbăta. Astfel, zborul inaugural va avea loc mâine, 30 septembrie, aterizarea la Ghimbav fiind programată la ora 9.55 și decolarea la 10.30.
Cu toate acestea, numărul curselor scade din această săptămână, la 16, față de cele 22 (44 de zboruri), spre nouă destinații, care au fost săptămânal, timp de aproape trei luni. Săptămâna trecută se reduseseră la 21, odată cu retragerea TAROM (detalii aici).
Cum e și firesc, numărul curselor charter scade. Din șase companii, doar Animawings mai are cursă spre Antalya (Turcia). Tot Animawings, din patru companii, mai are zboruri spre Heraklion (Creta). Pe de altă parte, aceeași companie a încheiat sezonul spre Monastir (Tunisia). Nici Nile Air nu mai apare cu zborurile spre Hurghada (Egipt).
Doar Fly Lili continuă cursele charter pe relația Tel Aviv (Israel).
Compania maghiară Wizz Air are, din această săptămână, 13 curse regulate (26 de zboruri), pe patru rute (Budapesta și Napoli – de trei ori pe săptămână, Londra – de cinci ori pe săptămână și Dortmund – de două ori pe săptămână).
Lunea este tot ziua cea mai plină, dar cu 10 zboruri (cinci curse), față de 12 (șase curse), până acum. Duminica rămâne cu singură cursă pe zi. I se alătură sâmbăta.
Iată programul săptămânii:
Luni
Animawings, cursă charter dinspre și spre Antalya
Fly Lili, cursă charter dinspre/spre Tel Aviv
Wizz Air, Budapesta – Brașov – Budapesta
Wizz Air, zboruri spre și dinspre Dortmund
Wizz Air, Londra – Brașov – Londra
Marți
Animawings – cursă charter dinspre și spre Heraklion
Wizz Air, Napoli – Brașov – Napoli
Miercuri
Wizz Air, cursă Budapesta – Brașov – Budapesta
Wizz Air, zboruri Londra – Brașov – Londra
Joi
Wizz Air, Napoli – Brașov – Napoli
Wizz Air, Londra – Brașov – Londra
Vineri
Wizz Air, Budapesta – Brașov – Budapesta,
Wizz Air, zboruri la și de la Dortmund
Wizz Air, Londra – Brașov – Londra
Sâmbătă
Wizz Air, Napoli – Brașov – Napoli
Duminică
Wizz Air, cursă Londra – Brașov – Londra
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

