Expres

Aeroportul Brașov. Dan Air despre zborul cu probleme

Aeroportul Brașov. Dan Air despre zborul cu probleme. Compania aeriană Dan Air a venit cu explicații pe pagina sa de facebook, după ce preț de câteva ore aceasta fusese indisponibilă, în legătură cu situația apărută miercuri (detalii AICI), pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG/GHV).

180 de pasageri care ar fi trebuit să plece în dimineaţa zilei de miercuri, de la Brașov spre München şi apoi Bruxelles au rămas blocaţi în aeroport timp de mai multe ore. Motivul a fost unul tehnic: o roată dezumflată.
Avionul Braşov – München – Bruxelles avea programată decolarea de pe aeroportul din Braşov la ora 8.20. După o perioadă confuză și repetate amânări cu câteva ore ale îmbarcării – timp în care unii dintre pasageri au plecat spre cu autobuzele și mașinile mici spre Brașov și s-au întors – cursa Dan Air din Braşov spre München (Germania) şi Bruxelles (Belgia) a plecat în jurul orei 18.30, o întârziere de 10 ore. 

Ironia sorții face ca zborul să fie întârziat atât de mult și din cauza… traficului auto de pe DN1. „În timpul aterizării pe aeroportul din Braşov, una dintre roţile avionului a pierdut aer, iar din acest motiv a fost necesar transportul pe cale rutieră de la Bucureşti a două roţi şi schimbarea acestora. Numai drumul pe Valea Prahovei a durat 5 ore”, au precizat reprezentanţii Dan Air. 

„Stimați pasageri, ne cerem scuze pentru neplăcerile create de întârzierea zborului operat de către DAN AIR (...) pe ruta Brașov – München – Bruxelles, din cauza unor probleme tehnice. Vrem să vă asigurăm că echipa DAN a oferit pasagerilor care au așteptat reluarea zborului în mod gratuit mâncare, gustări și băuturi răcoritoare. Din nefericire, am fost nevoiți să modificăm și itinerariul inițial”, au scris reprezentanții companiei.
Zborul Brașov – München – Bruxelles a fost operat cu o oprire suplimentară pe Aeroportul Otopeni pentru schimbarea echipajului.

Pentru segmentul de retur Bruxelles – München – Brașov, vom depăși orele de funcționare ale Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, prin urmare, suntem nevoiți să redirecționăm aeronava către Aeroportul Otopeni pentru aterizare. Toți pasagerii vor fi transferați cu autocarul către Brașov.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a mai anunțat Dan Air, miercuri seară.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare