Expres

Aeroportul Brașov. Dan Air – despre ce (nu) s-a rezolvat / Măsuri temporare

Aeroportul Brașov va fi, în continuare, frecventat de compania românească Dan Air – Detalii, AICI.

Astăzi, într-o conferință de presă, reprezentanții Dan Air au detaliat: „Având în vedere situația creată până la acest moment ca urmare a problemelor ivite, respectiv lipsa aparaturii pentru îndepărtat păsările de pe raza aerodromului, lipsa organizațiilor de întreținere, precum și refuzul extinderii programului operare de către controlorii de trafic, în situații de nevoie operațională cum au fost întâmpinate în săptămânile anterioare, DAN AIR a luat următoarea hotărâre – Prioritare fiind siguranța pasagerilor noștri, ne asumăm pierderile adiționale și greutăți întâmpinate și vă anunțăm că ne vom continua programul de zbor adaptat condițiilor oferite în prezent de către Aeroportul din Brașov”.

Cei de la Dan Air și-au continuat expunerea: „Aeroportul Brașov ne-a transmis în cursul acestei zilei o comunicare potrivit căreia problema logisticii pentru îndepărtarea păsărilor din zona aeroportului din Ghimbav a fost rezolvată. Cu privire la lipsa organizațiilor de întreținere, arătam ca suntem încă în așteptarea unui răspuns. Referitor la programul de operare, compania noastră a înaintat doua adrese atât către Aeroportul Brașov, cât și către ROMATSA, solicitând extinderea acestuia, astfel încât să fie respectate cele transmise inițial de către toate părțile implicate. Arătăm că până la acest moment nu am primit încă un răspuns. De asemenea, chiar și în cazul unui răspuns nefavorabil, dar justificat, ne arătăm disponibilitatea în identificarea unor soluții menite a rezolva problemelor pasagerilor“.

Programul de operare

Dan Air a informat că va continua să opereze zborurile de pe Aeroportul Brașov: „Zborurile care vor se vor derula în intervalul 7.00 – 19.00 nu vor suferi modificări; zborurile care se vor derula cu depășirea acestui program orar vor fi finalizate cu ajutorul transportului terestru, pus la dispoziție de compania noastră în mod gratuit. În acest fel, ne vom asigura că pasagerii vor ajunge la destinația prevăzută inițial”.

Cei de la Dan Air au încheiat cu precizarea că aceste măsuri sunt temporare: „Suntem încrezători că instituțiile implicate ne vor asigura sprijinul ca operațiunile noastre să fie realizate conform programului de zbor stabilit și acceptat inițial”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare