Aeroportul Brașov continuă angajările
Aeroportul Brașov continuă angajările. Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA organizează încă un concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant, pentru care se va încheia contract individual de muncă pe durată nedeterminată: referent, gradul I, nivel studii M, în cadrul Compartimentul Tehnic, Instruire, Reglementări de Securitate, Documente Clasificate, Informații Aeroportuare.
Condiţii specifice pentru ocuparea postului:
– studii medii finalizate cu diplomă de bacalaureat;
– vechime în muncă de minimum 3 ani și 6 luni
Alte cerințe:
– fluență, dicție și coerență a limbajului în limba română;
– capacitate de lucru în echipă și disponibilitate la program prelungit;
– respect pentru autoritate și ierarhie;
– asumarea responsabilităților şi vigilență;
– capacitate de a soluționa asertiv situații cu potențial conflictual;
– cunoștinţe de operare PC (internet, MS OFFICE, WORD, EXCEL, POWERPOINT, ACCES).
Anunţul de concurs, bibliografia, atribuţiile postului şi toate informaţiile de interes pentru potenţialii participanţi sunt disponibile pe site-ul www.brasovairport.ro accesând link-ul.
Concursul se va desfăşura în trei etape succesive, eliminatorii: selecţia dosarelor de înscriere – perioada 3-4 octombrie, proba scrisă (test grilă) – 10 octombrie 2023, ora 11:00 şi interviul – în termen de maximum patru zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Sunt declarați admiși la proba scrisă, respectiv la interviu candidații care au obținut minimum 50 puncte din cele 100. Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă și interviu. Stabilirea candidaților care urmează să ocupe postul vacant se face în ordinea descrescătoare a notei obținute.
Pentru ca un candidat admis la concurs să poată fi angajat, el trebuie să întrunească, cumulativ, următoarele condiții obligatorii:
– să dețină certificat de cazier judiciar fără înscrisuri;
– să obțină diagnosticul apt de muncă în urma controlului medical efectuat anterior încheierii Contractului Individual de Muncă;
– să treacă cu succes de verificarea standard și de verificarea aprofundată a antecedentelor
Candidaţii depun dosarul de concurs până în data de 2 octombrie 2023, ora 15:00, la sediul Regiei – Ghimbav, Str. Hermann Oberth nr. 35, jud. Brașov, la secretarul comisiei de concurs, Belu Gabriela, Inspector de specialitate resurse umane, Compartimentul Resurse Umane, SSM, IT&C din cadrul RA „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, de luni până joi, între orele 8:00-15:00, și vineri între orele 8:00-13:00, email: gabriela.belu@brasovairport.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.