Aeroportul Brașov. Contestație la AMEPIP împotriva noului Consiliu de Administrație
Aeroportul Brașov. Contestație la AMEPIP împotriva noului Consiliu de Administrație
Deputatul USR de Brașov Ovidiu Paraschivescu (foto 2) , fost consilier județean,a anunţat că a depus o contestaţie la Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) vizând membrii Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav (AIBG) validaţi joi de plenul Consiliului Judeţean Braşov.
Mai multe detalii, aici și aici.
„Dacă Statul Român a decis, în anii trecuţi, că orice concurs la nivel de directori trebuie verificat de AMEPIP, instituţie gândită să profesionalizeze modul în care se iau decizii la nivelul companiilor de stat, unde se toacă foarte mulţi bani (…), ce să vezi, Guvernul a făcut o modificare prin care s-a gândit să facă nişte excepţii“, a afirmat Ovidiu Paraschivescu vineri într-o conferinţă de presă.
Conform lui Paraschivescu, sunt „indicii că acolo există suspiciuni că se încalcă legea“, motiv pentru care a sesizat AMEPIP.
Noii administratori sunt Daniel Micu, Mihai Iordache, Mihai Pascu, Mihai Adrian Hârlab, Liliana Ialomiţianu.
Daniel Micu a fost și până acum președintele CA al Aeroportului, iar Mihai Pascu, membru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

