Expres

Aeroportul Brașov. Compania Dan Air – contrazisă de președintele Consiliului Județean

Aeroportul Brașov va rămâne cu o singură companie care va opera zboruri regulate, Wizz Air, la Londra (Luton) și Dortmund, asta după ce, se știe, Dan Air a decis să se mute la Bacău.

Într-un comunicat de presă, publicat AICI, Dan Air a precizat că Alexandru Anghel, directorul Aeroportului Brașov, ar fi fost demis din funcție. Acest lucru a fost contrazis astăzi de Șerban Todorică, președintele Consiliului Județean Brașov, care a declarat, într-o conferință de presă, că „Alexandru Anghel este încă director”. Ce înseamnă, totuși, acel „încă“?!…

În aceeași conferință de presă care poate fi urmărită AICI, s-a relatat că programul Aeroportului Brașov se va extinde din 15 ianuarie 2024 la 14-15 ore pe zi, dar că, până în prezent, ROMATSA nu a emis nici un act oficial în acest sens. De aceea, și procedura angajărilor a fost blocată. Apoi, din primăvara anului 2025, aeroportul ar putea avea program non-stop.

Printre altele, Alexandru Anghel a spus că se negociază cu Wizz Air și pentru introducerea altor destinații de zbor de la Brașov. Mai sunt discuții – așa cum noi am informat și în alte dăți – cu un operator din Ungaria (Aero Express, posibil) pentru curse Brașov – Budapesta, cu o altă companie aeriană (nu Air France!) pentru ruta Brașov – Paris (Orly). Și sudul Italiei este luat în vedere – orașele Palermo și Bari, așa cum spusese, nu demult, primarul Ghimbavului, Ionel Fliundra.

De asemenea, s-a menționat că sunt șanse mari ca Fly Lili să opereze, curând, zboruri de la Brașov, la München și Stuttgart, cum s-a mai scris. Iar anul viitor s-ar putea ca Dan Air să programeze, din nou, curse (și) de la Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
mihai
5 luni în urmă

Nu se poate face mai nimic pana nu e indepartata cartita aia de la romatsa din CA-ul aeroportului! Aia mica…

5 luni în urmă

[…] președintele Consiliului Județean Brașov, au explicat într-o conferință de presă (Detalii, AICI) situația delicată avută cu ROMATSA, instituția care ar pune bețe în roate prelungirea […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare