Aeroportul Brașov. Cei ce au bilete la cursele Fly Lili programate până în 10 ianuarie 2025 sunt îngrijorați
Aeroportul Brașov va rămâne doar cu Wizz Air, care zboară la Londra (Luton), Dortmund şi Budapesta, după data de 10 ianuarie 2025, întrucât, din raţiuni economice, Fly Lili a anunțat că nu va mai opera curse de pe AIBG (Detalii, AICI).
Cei ce și-au cumpărat bilete la cursele programate de către Fly Lili de pe Aeroportul Brașov, până în data de 10 ianuarie – inclusiv, sunt îngrijorați că ar putea rămâne în… aer. Asta ținând cont de ultimele întârzieri și anulări de zboruri.
Pe contul de Facebook Fly Lili, cineva a comentat: „Până pe 10 ianuarie avem siguranța că veți opera zborurile? Sau este posibil să dați cancel? Mă gândesc că sunt informații pe care le aveți deja. P.S. Am venit ieri de la Roma cu 5h30 întârziere. Un singur mesaj primit, la ora 10.30 (în condițiile în care zborul trebuia să fie la 9.30). La telefon/pe site nu ați răspuns, nici dvs., nici cei de la aeroport…”.
Cei de la Fly Lili au dat asigurări că zborurile efectuate de pe Aeroportul Brașov până în data de 10 ianuarie, inclusiv, vor fi efectuate conform programului. Și totuși…
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Așa… Și?
Ce ne pasă nouă?
Ce mai aplauda prostimea faptul că nu avea turn de control… S-a uitat? Și că e o zonă unde e
frecvent ceață.