Expres

Aeroportul Brașov. Apare o cursă mult așteptată

Aeroportul Brașov. Apare o cursă mult așteptată. De la 1 aprilie, de când a pus în vânzare primele bilete pentru curse de pe și către Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG), Dan Air, deocamdată singurul operator de curse de linie, a tot schimbat din destinațiile și orarele anunțate. Inițial, la semnarea contractului cu Regia Autonomă „Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav” RA , erau opt destinații din șase țări europene: Barcelona, Bruxelles, Budapesta, Londra, Milano, München, Nürnberg, Stuttgart.
La Milano s-a renunțat, fiindcă nu ar fi fost cerere, dar pentru abandonarea relației cu capitala Ungariei nu s-a oferit explicație.
Odată cu aceste două anulări, compania a hotărât dublarea numărului de zboruri săptămânale de la Brașov către Nürnberg și München.
Apoi, după ce și-a ajustat programul zborurilor pentru a se încadra în orarul 7.00 – 19.00 al AIBG, a introdus alte două curse, numai în week-end, spre Spania: Madrid și Malaga (detalii aici).
Aeroportul Brașov. Apare o cursă mult așteptată. Din iulie, conform paginii de internet a companiei, apar alte două destinații, una fiind intens solicitată de brașoveni. Aceștia reclamau lipsa legăturilor cu Italia, unde sunt mulți români. Doleanță îndeplinită, chiar dacă deocamdată, doar pe relația Brașov – Roma, cu frecvență săptămânală, lunea. Prima cursă spre capitala Italiei va fi în 3 iulie.
Tot din iulie, de pe AIBG se va putea ajunge în Valencia, astfel ajungându-se la patru destinații din Spania, operate de pe și către Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav. Cursa are frecvență săptămânală, mai precis marțea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

3 Comentarii

  1. Va trebuie o rectificare. Brasov-Munchen este doar miercurea si este zbor direct. Munchen -Brasov este cu escala la Bruxelles.Planul initial de zbor sambata, era ideal. Dar….asa ete cu o companie “recunoscuta de Air Serbia ca fiind serioasa” dar ei nici nu aveau pagina web. Seriozitate maxima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button