Expres

Adrian Veștea: Județul Brașov va avea prima autostradă

Adrian Veștea: Județul Brașov va avea prima autostradă.

Ministrul liberal al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţie a făcut anunțul miercuri, după ce a participat la semnarea a trei contracte de finanțare „importante pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din România”: Tronsonul 4 al Autostrăzii Sibiu-Făgăraș, Lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord și Secțiunea Leghin-Târgu Neamț din Autostrada A8.
„Aceste proiecte nu reprezintă doar investiții în infrastructură, ci sunt parte a unei viziuni integrate de dezvoltare pentru viitorul României. Investițiile majore în infrastructura rutieră din județul Brașov vor consolida conectarea completă a județului nostru la marile coridoare pan-europene. Aeroportul Brașov integrează regiunea noastră în rețeaua internațională de transport aerian și deschide noi oportunități economice și turistice. Drumul de pe Valea Doftanei va oferi o alternativă la ruta supraîncărcată de pe Valea Prahovei către București, iar autostrada Brașov-Sibiu ne va conecta cu vestul țării”, a afirmat Veștea.
El a reamintit că ministerul pe care îl conduce de trei luni finanțează modernizarea infrastructurii rutiere prin trei programe: Programul Național de Dezvoltare Locală, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și Subprogramul „Lucrări în primă urgență”, gestionat de Compania Națională de Investiții.

Același constructor pentru tronsonul 3

Traseul Autostrăzii Sibiu – Făgăraş porneşte din dreptul localităţii Boiţa şi se termină în apropierea Municipiului Făgăraş. Traseul trece adiacent de localităţile Turnu Roşu, Sebeșu de Jos, Racoviţa, Mârșa – Avrig, Porumbacu de Jos – Porumbacu de Sus, Sărata, Scoreiu, Cârța, Arpaşu de Jos, localităţi ce aparţin judeţului Sibiu, şi de localităţile Ucea de Jos – Ucea de Sus, Viștea de Jos – Viștea de Sus, Drăguș, Sâmbăta de Jos, Voila – Voivodeni, Dridif – Luța, Hurez, municipiul Făgăraş şi Ileni, din judeţul Braşov.
Lungimea autostrăzii este de 68,05 km şi este împărţită în patru tronsoane:
– Tronsonul 1 – km 0+000 – km 14+253 Boiţa (Autostrada Sibiu-Piteşti) şi Avrig-Mârșa (DJ105G)
– Tronsonul 2 – km 14+253 – km 34+175 Avrig-Mârșa (DJ105G) şi Arpașu de Jos (DN1)
– Tronsonul 3 – km 34+175 – km 51+785 Arpaşu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B)
– Tronsonul 4 – km 51+785 – km 68+050 Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraş/ Drum de legătură cu DN1.

Constructorul Makyol (Turcia), lider de asociere, a câștigat contractul pentru proiectarea și execuția lotului 4 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș, a anunțat în mai, șeful CNAIR, Cristian Pistol. Lotul 4, Sâmbăta de Sus – municipiul Făgăraș, are o lungime de 16 kilometri și 4 ani pentru proiectare și execuție. Makyol a avut o ofertă de 1,1 miliarde lei, a transmis Pistol. Constructorul va avea la dispoziție 48 de luni (12 luni pentru proiectare și 36 pentru execuția lucrărilor).
O firmă concurentă, Strabag, a contestat la CNSC și a pierdut, dar duce lupta pentru acest tronson la Curtea de Apel București, termenul fiind 6 octombrie.
Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Făgăraș a fost semnat acum o lună, fără contestații, tot de constructorul turc Makyol Insaat Sanayi Turizm Ve Ticaret A.S. Termenele pentru proiectare și execuție sunt aceleași.
CNAIR urmează să desemneze câștigători și pentru trosoanele 1 și 2 ale acestei autostrăzi.
Autostrada Sibiu – Făgăraș (68 km), finanțată prin fonduri europene, are o importanţă majoră în desfăşurarea traficului, deoarece face parte dintr-un proiect mai amplu de conectivitate a infrastructurii rutiere la rețeaua de transport europeană TENT – Comprehensive.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button