Expres

Adolescenți surprinși pe calea ferată, în fața trenurilor care circulă și cu 160 km/h. CFR avertizează: „Nu este loc de joacă!”

Doi adolescenți au fost surprinși în stația CFR Băneasa în timp ce se aflau neautorizat în zona liniilor de cale ferată, pe un tronson unde trenurile pot circula cu viteze de până la 160 km/h. CFR Infrastructură avertizează că astfel de gesturi pot avea consecințe tragice.

Au ignorat avertismentele

Incidentul s-a produs în stația CF Băneasa, pe Magistrala 800, unde cei doi adolescenți au intrat într-o zonă tehnică destinată exclusiv circulației trenurilor și activităților feroviare autorizate.

Potrivit CFR Infrastructură, aceștia au părăsit cu dificultate zona periculoasă, după avertismente repetate venite din partea impiegatului de mișcare și a persoanelor aflate pe peron. Imaginile au fost transmise Poliției Transporturi Feroviare, pentru luarea măsurilor legale.

Pericol major și efecte asupra circulației

Reprezentanții companiei subliniază că un tren aflat în mers nu poate opri instantaneu, iar mecanicul nu poate evita brusc o persoană aflată pe șine.

În plus, astfel de incidente pot duce la încetinirea sau oprirea trenurilor, verificarea infrastructurii și întârzieri în circulația feroviară.

Apel către părinți și tineri

Prin campania „O CLIPĂ, O VIAȚĂ!”, CFR Infrastructură atrage atenția că accesul neautorizat pe calea ferată nu este o joacă, ci un risc real pentru viață.

Compania face apel la părinți, profesori și tutori să discute cu copiii și adolescenții despre pericolele existente în zona căii ferate, subliniind că o singură clipă de neatenție poate avea urmări dramatice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google