Adicțiile ar putea fi tratate la Braşov într-un centru integrat

Adicțiile ar putea fi tratate la Braşov într-un centru integrat
Braşovul are toate şansele să beneficieze de unul dintre cele cinci centre pe care Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA) urmează să le înfiinţeze, cu finanţare europeană, pentru furnizarea unor servicii integrate în domeniul tratării adicţiilor şi recuperării pacienţilor dependenţi.
Pentru susţinerea activităţii centrului vor fi atrase fonduri nerambursabile, aceasta urmând să se desfăşoare prin colaborarea dintre Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, având în vedere necesităţile impuse de etapele obligatorii în abordarea terapeutică a adicţiilor: tratament spitalicesc, tratament post-cură şi consiliere psihologică.
În contextul relansării proiectului „Servicii de sprijin și reabilitare pentru reintegrarea socială a persoanelor afectate de dependența de droguri și/sau alcool”, finanţat din fonduri europene prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, oficialii ANPCDDA au organizat în perioada 20-21 octombrie două vizite de studiu la singurele centre publice post-cură pentru tratamentul adicțiilor la adulți, respectiv la copii, aflate în structura Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu Greci (judeţul Olt) şi Spitalului de Psihiatrie Voila – Câmpina (judeţul Prahova).
Au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Educației și Cercetării, precum și ai autorităţilor de specialitate din județele Iași, Constanța, Timiș, Dolj şi Brașov.
Judeţul nostru a fost reprezentat de o delegaţie formată din Adelina Văsioiu, director general-adjunct al Consiliului Judeţean, Bogdan Rusu, managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie, dr. Isabela Frâncu, de la Centrul de Sănătate Mintală şi Prevenirea Adicțiilor Braşov, Julieta Gîrbacea, directorul general al DGASPC Braşov, şi Lucian Pascu, şef Serviciu Management Proiecte în cadrul DGASPC.
Participanţii au avut ocazia să analizeze modele de colaborare interinstituţională și bune practici pentru dezvoltarea circuitelor complete de tratament și sprijin post-cură destinate atât pacienţilor adulţi, cât şi celor minori, care necesită ajutor specializat pentru a rupe cercul vicios al adicţiilor.
Potrivit managerului Bogdan Rusu, județul Brașov își propune să fie partener al Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor în cadrul acestui proiect, principalele direcții de dezvoltare la nivel județean vizate fiind:
- modernizarea și extinderea infrastructurii Centrului de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov;
- înființarea unui compartiment post-cură destinat tratamentului adicțiilor în cadrul Secției de Psihiatrie Cronici Zărnești, aflată în prezent în proces de reabilitare, cu termen estimat de finalizare în iunie 2026;
- dezvoltarea centrului de zi de furnizare a serviciilor pentru consumatorii de droguri – adulți și copii – în cadrul DGASPC Brașov.
Acest parteneriat reprezintă un pas important pentru județul Brașov, prin consolidarea capacității instituționale și medicale de a răspunde fenomenului adicțiilor, oferind servicii integrate de prevenire, tratament și reintegrare socială. Prin colaborarea între autoritățile locale și instituțiile naționale, Brașovul își reafirmă angajamentul pentru protejarea sănătății mintale și pentru sprijinirea persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate.
„Adicţiile sunt flagelul vremurilor actuale. Avem nevoie de o mobilizare la nivelul întregii societăţi pentru a proteja şi salva vieţile celor care, poate din neştiinţă, din teribilism sau pe fondul unor probleme de viaţă cad pradă dependenţelor. Doar împreună, într-un efort al instituţiilor şi autorităţilor cu atribuţii în domeniul prevenirii, combaterii şi tratării adicţiilor, putem construi pentru pacienţi şi familiile acestora un sistem integrat de asistență care să susțină un răspuns ferm şi tranşant faţă de aceste pericole. Recuperarea pacienţilor este posibilă, chiar dacă drumul este lung și anevoios. Centrul pe care îl vom avea în judeţul Braşov va asigura suportul profesional adecvat şi resursele corespunzătoare pentru ca pacienţii să aibă şansa la o recuperare eficientă şi apoi la o viaţă eliberată de adicţii. Din acest proiect de pionierat vor avea enorm de câștigat pe termen lung, prin dezvoltarea serviciilor de tratare a adicțiilor”, a susţinut preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

