Activitatea vulcanului din Islanda s-a intensificat

Activitatea vulcanului islandez este în creștere, au anunțat sâmbătă cercetătorii care supraveghează vulcanul, relatează RIA Novosti. Coloana de cenușă degajată de vulcan s-a ridicat sâmbătă la o altitudine de 8,5 kilometri, față de 6 kilometri vineri, a spus Magnus Tumi Gufmundson, profesor de geozifică la Universitatea Islandei. Proiectarea de cenușă provocată de răcirea rapidă a lavei va continua atât timp cât există gheață pe vârful vulcanului, care este acoperit de un ghețar. Cercetătorii vor să survoleze în curând vulcanul pentru a stabili ce cantitate de gheață s-a topit și cât ar putea dura erupția, a precizat el. Norul de cenușă rezultat provoacă probleme majore în traficul aerian european, care acum este aproape paralizat. Norul de cenușă vulcanică va rămâne deasupra Europei încă patru-cinci zile, informează agenția rusă de presă, care citează un reprezentant al serviciilor meteorologice islandeze. În prezent, vântul împinge masa de cenușă vulcanică dinspre Islanda spre Europa și, potrivit experților, această situație va continua cel puțin două zile, posibil chiar până la mijlocul săptămânii viitoare. Transportul aerian ar putea rămâne perturbat câteva săptămâni sau chiar luni.
Detalii AICI
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




