Acțiuni cu efective mărite, în municipiul Brașov
Acțiuni cu efective mărite, în municipiul Brașov…
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe zone din municipiul Brașov, care au avut ca scop menținerea unui mediu de siguranță adecvat, în special prin prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului. Activitățile au vizat și combaterea infracțiunilor rutiere și prevenirea accidentelor rutiere.
„În perioada 10-12 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat acțiuni complexe, cu efective extinse, în mai multe zone din municipiul Brașov, care au avut ca obiectiv principal dezvoltarea unui mediu sigur pentru cetățeni.
Activitățile au vizat în special prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și patrimoniului, dar și combaterea infracțiunilor și prevenirea principalelor cauze generatoare ale accidentelor rutiere. În cadrul eforturilor de consolidare a siguranței rutiere, polițiștii au desfășurat activități pentru identificarea și sancționarea abaterilor de la normele legale.
De asemenea, în contextul în care șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise reprezintă un pericol major pentru siguranța, s-a acordat o atenție deosebită depistării acestora. Acțiunea a fost organizată și executată de Poliția Municipiului Brașov, Secțiile 1-5 de Poliție, Biroul de Investigații Criminale, Biroul Rutier, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, al Grupării Mobile de Jandarmi Brașov, și al Poliției Locale Brașov”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
În timpul acțiunilor au fost legitimate 171 de persoane și au fost verificate 3 societăți comerciale și aproximativ 100 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale, cu valoare totală de 18.100 de lei.
Acțiunile vor continua în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică, potrivit sursei citate.
Foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.