Expres

Acțiune de amploare a Poliției Brașov în cartierul Astra (VIDEO)

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat ieri, 24 mai, o acțiune amplă pe raza municipiului Brașov, în special în cartierul Astra și zonele adiacente, având ca scop menținerea ordinii publice, creșterea siguranței rutiere și prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul economic.

La activitate au participat efective din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și criminalistică, precum și inspectori de la Protecția Consumatorilor.

În urma verificărilor efectuate asupra operatorilor economici, au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale și au fost dispuse măsuri de confiscare.

Totodată, a fost constatată o infracțiune privind mărcile și indicațiile geografice, fiind indisponibilizate 100 de articole de îmbrăcăminte, cu o valoare estimată la aproximativ 6.000 de lei, cercetările fiind continuate în dosare penale.

Pe linie rutieră, au fost controlate aproximativ 200 de autovehicule, iar peste 300 de persoane au fost legitimate și verificate în bazele de date ale Poliției Române. Au fost efectuate și testări pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 50 de sancțiuni contravenționale, iar ca măsuri complementare a fost reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de aproximativ 90.000 de lei. Reprezentanții IPJ Brașov precizează că astfel de acțiuni vor continua în mod constant pentru creșterea siguranței cetățenilor și combaterea faptelor ilegale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google