Expres

Acțiune cu efective mărite pe DN 11, în județele Brașov și Covasna

Ieri a avut loc o acțiune cu efective mărite pe DN 11, în județele Brașov și Covasna, pentru depistarea șoferilor care încalcă regimul legal de viteză. Echipajele s-au poziționat în zonele cu risc de accidente. În cadrul activităților desfășurate, au fost angrenați aproape 30 de polițiști, care au utilizat 7 aparate de măsurare a vitezei.


Pentru abaterile constatate au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de aproape 44.000 de lei. De asemenea, în cadrul acțiunii au fost reținute 6 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru o perioadă determinată de timp.

„Poliția Rutieră Brașov acționează zilnic pe raza întregului județ, cu toate mijloacele tehnice din dotare (aparate radar, aparate alcooltest și drugtest) pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză, care conduc vehicule fără a deține permis de conducere, precum și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică”, a atenționat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button